La Vâlcele comandă neamul Ştefan-Mereuţă
Centrul de Patologie Neuro-Musculară "Dr Radu Horia" din Vâlcele a devenit moşia personală a familiei Ştefan-Mereuţă. Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Covasna, Gheorghe Ştefan-Mereuţă, şi-a impus fiica vitregă, Claudia Vigheci, în funcţia de manager al acestei instituţii. Acesta este singurul centru destinat persoanelor cu distrofie musculară din toată Europa de sud-est, dar managementul unităţii transformă aşezământul spitalicesc într-o afacere personală.
Claudia Vigheci l-a promovat pe fratele său Gheorghe Ştefan-Mereuţă jr. în funcţia de administator al Centrului. Şi ca să meargă treaba ca unsă, una dintre contabile, Camelia Ardeleanu, căreia i-a fost dată sarcina de a face Control Financiar Preventiv, a "primit undă verde" să achiziţioneze materiale de construcţie necesare pentru întreţinerea spaţiilor din cadrul Centrului de Patologie chiar de la firma soţului - Auto ASG SRL.
Prima piedică care a intrat în calea tinerei doamne manager a fost directorul medical al unităţii, Ileana Vagner. Când a văzut că banii veniţi de la minister pentru activitatea de cercetare sunt folosiţi pentru achiziţia de mobilier, directorul medical Vagner a cerut detalii. Iar managerul a găsit o portiţă: doctorul Vagner are specializarea neurologie infantilă, dar pentru că numărul pacienţilor minori este unul mic, aceasta a tratat distrofici indiferent de vârstă. A fost însă suficient pentru Claudia Vigheci pentru a-i împrăştia pacienţii la ceilalţi medici şi a-i desfiinţa cabinetul. "După cinci luni a început (managerul - n.r.) să-mi trimită iar pacienţi adulţi", menţionează dr Ileana Vagner, dovadă că totul nu a fost decât o formă de şicanare. Într-un memoriu trimis de dr Vagner către Ministerul Sănătăţii aceasta descrie cum i-au fost alungaţi pacienţii şi faptul că aceştia