De curând, Teodor Baconschi şi-a lansat "Fundaţia Creştin-Democrată". După cum era de aşteptat, în media, evenimentul a fost tratat ca o apă de ploaie. Respectând cu stricteţe programul spălării naţionale pe creier, Antenele şi Realitatea au desfăşurat acelaşi circ grotesc, ornamentat cu spume, icnete, vene umflate şi măşti mortuare.

Doar B1 TV şi-a permis luxul unei abordări serioase a acestei platforme socio-politice de o importanţă capitală. De ce "capitală"? Deoarece, ca target, "Fundaţia Creştin-Democrată" îşi propune reanimarea entuziasmului civic al anilor '90 şi reîmprospătarea vieţii publice prin readucerea în sfera dialogului social a principiilor pe care s-a întemeiat întreaga construcţie europeană. Pe scurt, întoarcerea spre o posibilă politică. La Ateneu, în timpul lansării, Teodor Baconschi a esenţializat principiile FCD astfel: responsabilitatea individuală, dar şi slujirea binelui comun; competiţia, munca şi economia de piaţă, dar şi solidaritatea; subsidiaritatea, fără fragmentarea societăţii; profitul şi performanţa economică, dublate de compasiune; apetitul pentru modernitate tehnologică, dar şi respectul sincer pentru tradiţiile culturale şi religioase ale civilizaţiei creştine.

Chiar dacă în alte state un proiect precum FCD ar reprezenta un reglaj vital al polilor doctrinari şi o dialectică nepervertită a conştiinţei, la noi, la ora actuală, într-un mediu politic asfixiat de şmecherie, fraudă morală, birocratism mafiotic, analfabetism sufletesc etc. - deci, cu patima cocinei - un proiect precum FCD pare, din start, a fi sortit unui feedback cu circuit închis. Comprimând în nucleul lui o adunare de forţe elitiste, FCD e un ritm politic al normalităţii, însă unul care se mişcă pe un teren ostil, într-o smoală socială a cărei unică raţiune este aceea de-a transforma tot ce atinge, mai întâi în anormalitate, apoi în pustiu. În