Mulţi care au avut ocazia să stea de vorbă cu Cristi Puiu spun că e un partener de discuţie incomod. Ba, mai mult, că e chiar un tip eminamente adversativ, aflat permanent pe picior de război şi, în cele din urmă, dictatorial în a-şi impune opiniile. Un om perpetuu baricadat în fortăreaţa lui şi care nu concepe să se întîlnească cu interlocutorul la jumătatea drumului. Un om pentru care discuţiile cu ceilalţi nu sînt dialoguri, o formă de comunicare şi de comuniune, ci confruntări pe viaţă şi pe moarte în care trebuie cu orice preţ să iasă învingător. Cunosc foarte bine latura aceasta contondentă a lui Cristi, pentru că într-o vreme am fost foarte apropiaţi. Prietenia noastră s-a încheiat – cum altfel? – în urma unei discuţii, acum vreo 15 ani. Una care nu implica nimic personal, ci în care erau disputate idei, principii. Cu excesivul Cristi Puiu te poţi certa fundamental pornind de la o idee absolut colaterală. Asta, cu toate că împărtăşiţi amîndoi aceleaşi valori.

Cum spun, îi cunosc această latură belicoasă, dar mai ştiu şi că ea nu-l caracterizează întru totul (e doar cea mai vizibilă, la un prim nivel), că dincolo de ea sînt nenumărate lucruri care fac din Cristi un om admirabil.

M-am reîntîlnit cu omul acesta admirabil văzînd emisiunea Eugeniei Vodă, Profesioniştii, unde a fost invitat.

DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furişAm aplaudat de multe ori talk-show-ul Eugeniei Vodă în cadrul acestei rubrici, dar ţin minte că, acum cîţiva ani, mi-am exprimat şi anumite rezerve faţă de el. Observam atunci stilul iscoditor al moderatoarei, interesată de tot felul de picanterii din vieţile invitaţilor săi, ceea ce mi se părea că împinge lucrurile înspre o anumită tabloidizare şi le aliniază la goana generală după senzaţional. Acum nu mă mai deranjează deloc acest asp