Într-o zi, vărul meu, Sergiu, dispăru pe neaşteptate. La început au sperat că nu avea să lipsească prea mult, apoi că se va întoarce a doua zi dimineaţa, fiindcă avuseseră vreme să-i caute puşca ascunsă în bidonul gol de lângă fântână şi în celălalt loc, din şira de paie din spatele casei, şi nu o găsiseră, aşa că crezuseră că plecase la braconaj în Cotul Râului.

Dar, a doua zi, dimineaţa, neavând nici un semn de la el, mai întâi femeile, apoi şi bărbaţii, începură să se îngrijoreze cu adevărat. Pe la amiază erau o grămadă de nervi şi când cineva li se adresa chiar şi cu o întrebare nevinovată săreau în sus de doi metri, cu feţele boţite ca un cearceaf pe care s-a făcut dragoste într-un hotel de mâna a treia (expresia era a lui Sergiu, i-o împrumutasem cu un an mai devreme, eu nici nu prea ştiam ce însemna un hotel de mâna a treia, însă el avusese timp să guste şi din plăcerile fetelor de la Crucea Albă. Ori, poate, numai aşa se lăuda în faţa mea, care îl urmăream cu ochii aprinşi şi răsuflarea tăiată).

Eu eram şi mai neliniştit şi, din pricina emoţiei, toate lucrurile se învârteau în jurul meu. Vedeam totul ca printr-o ceaţă foarte fină, lăptoasă, dar afară nu era ceaţă. Ştiam că nu era, aerul era uscat, în septembrie era tot la fel de cald ca şi vara, încă nu simţeam aburul lipicios pe degete, cum se întâmpla după mijlocul lui octombrie.

În dimineaţa următoare m-am hotărât să-l dezleg pe Creţu, câinele alb cu pielea pătată maro, şi l-am luat şi pe Micu, din grajd. L-am luat pe furiş, de căpăstru, şi ca să nu necheze mă sprijineam de gâtul lui, să îmi simtă căldura. În capătul grădinii am avut un moment de slăbire, mi se părea că pietrele şi crucile de la cele trei morminte se uitau la mine şi rânjeau. Mi se părea şi că pământul de pe unul dintre ele fusese răscolit de curând. Miam şters ochii şi am trecut mai departe, încer