Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doctoriţa Goga nu mai vrea să fie judecată la Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 29 octombrie 2010 ·

Valentina Goga, medic în Comisia de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă din cadrul Casei de Pensii Dolj, condamnată la trei ani de închisoare pentru luare de mită, a cerut strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Craiova, unde se judecă apelul.

În septembrie 2009, doctoriţa Goga a fost prinsă în flagrant de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Dolj, după ce primise 500 de lei de la un bărbat care voia să se pensioneze pe caz de boală. În baza probelor, în aceeaşi zi, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de doctoriţă şi reţinerea ei pentru 24 de ore în baza unei ordonanţe, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Dosarul Valentinei Goga a fost trimis în instanţă în octombrie, la Tribunalul Dolj, iar după aproape patru luni doctoriţa a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. În plus, instanţa i-a interzis dreptul de a fi aleasă în funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dar şi dreptul de a îndeplini funcţia de medic expert în medicina muncii.

Atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, cât şi doctoriţa Goga au atacat cu apel sentinţa dată de Tribunalul Dolj, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova pe 18 mai. Până acum, judecarea apelului a fost amânată la cererea inculpatei sau a avocatului său din diverse motive. Doctoriţa Goga chiar s-a internat pe 27 septembrie 2010 în Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, iar la termenul din 30 septembrie avocatul a depus actele medicale la dosar pentru ca apelanta să fie citată la spital.

La termenul de joi doctoriţa s-a prezentat fără avocat, care, între timp, făcuse altă cerere de amânare. O explicaţie a amânărilor repetate cerute de inculpată sau de avocatul său ar fi că aceştia au cer

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România a învins Ucraina la scor de neprezentare, în meciul de debut la Euro 2024

Mediafax acum 22 minute
Echipa naţională de fotbal a României a învins luni la Munchen reprezentativa Ucrainei, în primul meci de la Campionatul european de fotbal din Germania. Tricolorii au făcut un meci tactic perfect gândit de Edward Iordănescu, s-au impus cu 3-0 (1-0)

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum 54 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 6 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 4 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Zeci de trenuri de călători, deviate mai multe săptămâni. Zonele în care au loc lucrări pe calea ferată

Ziare.com acum 21 minute
Continuarea lucrărilor de reînnoire a infrastructurii feroviare în România creează mari probleme pe anumite rute, iar CFR anunţă călătorii care le folosesc să se pregătească pentru perturbări în mersul trenurilor. Compania Națională de Căi Ferate a

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 8 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°