Face parte din ansamblul de balet ATITUdine. Visul micuţei Mara este să devină balerină, de aceea ia cursuri de dans săptămânal.
Visează deja la ziua în care va urca pe marile scene ale lumii. Pentru visul ei, fetiţa se antrenează de două ori pe săptămână într-o sală în care paşii de balet se transformă, ca prin vis, în aripile fluturilor pe care Mara îi îndrăgeşte. „Am început să merg la balet încă de când eram la grădiniţă, la grupa intensivă", povesteşte Mara. Este timidă, însă nu lasă emoţiile să stea în calea visului ei, de a deveni o artistă completă. În timpul antrenamentelor, balerina spune că este mereu atentă la poziţia corpului şi a picioarelor şi de fiecare dată are grijă să-şi păstreze graţia. Elevă silitoare Pentru că este ambiţioasă şi cuminte, micuţa este apreciată de profesorii ei. Mara a aşteptat cu nerăbdare să se termine vacanţa de vară pentru a reveni la şcoală. „Îmi place la şcoală, îmi place şi ora de matematică, dar şi cea de română", spune eleva. În pauze, se joacă „prinselea" cu colegii de clasă. Fluturi de hârtie După ce-şi termină temele pentru şcoală, Mara se uită la desenele animate preferate. „Hannah Montana îmi place cel mai mult, dar mă uit şi la desenele «H2O». Doar la «Casa Foster» nu mă prea uit, nu îmi plac personajele", mărturiseşte fetiţa cu zâmbetul pe buze. Uneori, povesteşte Mara, nu mai are timp să se uite la televizor, pentru că are prea multe teme de făcut. „Când suntem obraznici la şcoală, doamna învăţătoare ne dă mai multe teme şi nu mai am timp pentru desene animate", spune eleva. Dar temele în plus nu o împiedică pe Mara să deseneze. Îşi găseşte mereu timp pentru pasiune ei: să creeze pe hârtie mici minuni. „În ultima perioadă, desenez fluturi, îi conturez şi apoi îi decupez", povesteşte fetiţa.