Bursa de la Bucureşti a crescut joi cu 0,6%, în linie cu pieţele externe, pe un rulaj ceva mai ridicat decât de obicei şi susţinut de tranzacţii cu acţiunile Băncii Transilvania (TLV) şi cu acţiuni Electroargeş Curtea de Argeş.
"Rezultatul de miercuri al moţiunii de cenzură nu a influenţat evoluţia preţurilor acţiunilor în şedinţa de astăzi. Încă de dimineaţă s-a simţit un uşor entuziasm, dar cred că acesta s-a datorat mai degrabă evoluţiei pieţelor internaţionale decât votului de ieri din Parlamentul României", a declarat Mihai Mureşian, trader la firma de brokeraj Intercapital Invest.
Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au fost în centrul atenţiei încă de la deschierea şedinţei, când afişau un avans de 4,4%, după ce miercuri seara instituţia de credit a publicat rezultatele obţinute în primele nouă luni, care s-au situat peste aşteptări. Titlurile băncii au închis ieri în creştere cu 3,7% pe cel mai mare rulaj din piaţă, de 5,1 mil. lei.
Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost efectuate la preţuri în urcare cu 1,1%, iar preţurile acţiunilor companiilor din sectorul energetic au închis la cotaţii în medie cu 0,4% mai mari.
Titlurile celor cinci SIF-uri au fost tranzacţionate pe tot parcursul zilei la preţuri mai mici decât cele de referinţă, iar la finalul sesiunii indicele BET-FI se situa aproape de nivelul de închidere de ieri.
"Toată ziua, majoritatea indicilor Bursei şi cei vest-europeni aveau variaţii pozitive, iar indicele SIF-urilor a fost pe minus, fiind total decorelate. Cred că acest lucru se datorează lichidităţii scăzute. Piaţa încă nu are forţă să spargă range-ul în care evoluează, iar ştirile atât de pe plan local, cât şi cele externe nu au o influenţă atât de putenică pentru a dicta un trend clar. De asemenea datorită acestui cumul de factori şi interesul investitori