Rata şomajului din zona euro a atins în septembrie 10,1%, cel mai ridicat nivel de la crearea monedei unice în 1999, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de august, potrivit datelor publicate astăzi de biroul de statistică Eurostat.
În septembrie 2009, rata şomajului a fost de 9,8%.
Citiţi şi:
Firmele primesc 300 de lei pentru fiecare ucenic
În total, în septembrie erau 15,917 milioane de persoane fără un loc de muncă în cele 16 state din zona euro, cu 67.000 mai multe faţă de august.
La nivelul Uniunii Europene, rata şomajului s-a menţinut la 9,6% din populaţia activă, dar numărul persoanelor fără slujbe a urcat cu 71.000, la 23,109 milioane.
Cea mai scăzută rată a şomajului a fost înregistrată în Olanda (4,4%) şi Austria (4,5%), iar cea mai ridicată în Spania (20,8%), Letonia (19,4% în trimestrul al doilea ), Estonia (18.6% în trimestrul al doilea) şi Lituania (18,2% în trimestrul al doilea).
În Germania şi Franţa, cele mai mari două economii din zona euro, şomajul din septembrie a fost de 6,7%, respectiv 10%.