Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În ce condiţii ajung românii să se lase de fumat

Publicat in Adevarul, vineri 29 octombrie 2010 ·

Mai mult de un sfert din români sunt fumători, arată cele mai noi statistici. Totuşi, criza financiară şi numărul tot mai mare de decese cauzate de acest tip de dependenţă îi determină pe mulţi dintre ei să încerce să renunţe la viciu. Iată şi în ce măsură şi reuşesc.

Comparativ cu anul 2009, numărul fumătorilor de la noi din ţară a scăzut cu 2%, potrivit unui studiu realizat în luna martie a acestui an de Totem Communication. Iar acest lucru este pus atât pe seama educării populaţiei în privinţa efectelor negative ale fumatului asupra sănătăţii ca urmare a unor campanii naţionale antitutun, cât mai ales pe seama crizei financiare şi a scumpirii ţigărilor. „Până în anul 2004, numărul fumătorilor români a fost extrem de mare, mai ales din cauză că preţul ţigărilor era rezonabil, dar şi pentru că nu existau campanii de informare despre efectele fumatului. În prezent, viaţa de zi cu zi a demonstrat că, atunci când preţul a crescut, mai ales în condiţiile diminuării veniturilor, românii aleg în număr din ce în ce mai mare să renunţe la ţigări", spune Magda Ciobanu, medic specialist pneu­molog şi coordonatoarea Programului Naţional Antifumat.

Doar o persoană din o sută se lasă definitiv

Până în urmă cu câţiva ani, nu existau medicamente care să trateze dependenţa de ţigări. Însă, chiar şi acum, când astfel de tratamente sunt la dispoziţia tuturor, cei mai mulţi dintre fumători încearcă să se lase singuri. Iar studiile arată că, din 100 de oameni care încearcă să se lase de fumat singuri, doar unul reuşeşte să nu se reapuce după un an. Unul dintre ceilalţi 99 este Mariana Neacşu, care fumează de 24 de ani şi care a încercat de mai multe ori să renunţe la ţigări. „Perioada maximă de abstinenţă a fost de trei luni. Am încercat să renunţ prin autocontrol. Totuşi, de fiecare dată m-am reapucat, poate şi din cauza anturajului.

Până la urmă, la o şuetă, me

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°