Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căpitanul echipei Unirea, exclus din lot pentru că a depus memoriu

Publicat in Alba24, vineri 29 octombrie 2010 ·

Căpitanul Unirii Alba Iulia, Răzvan Dâlbea nu a fost convocat pentru partida de sâmbătă cu CSM Râmnicu Vâlcea. Decizia vine ca urmare a celor făptuite de către jucător. ”Am fost înștiințați, în această dimineață (n.r. – vineri dimineaţă), că Dâlbea și-a depus memoriu. Suntem foarte supărați, pentru că el este căpitanul și totodată exemplul echipei, nu e normal ceea ce a făcut el, iar, ca urmare, nu a prins lotul. E logic, nu? Doar nu o să-i creștem cota unui jucător care dorește să plece liber de contract de la noi”, a “tunat” Nicolae Lupu, președinte executiv FC Unirea Alba Iulia

Răzvan Dâlbea a fost dat ca exemplu în fața celorlalți jucători. Lupu a spus că de același tratament vor avea parte și ceilalți jucători, dacă-și vor depune memorii. „Indiferent de riscuri, noi vom lua aceleași măsuri împotriva tuturor, indiferent de nume. Nu e corect ca jucătorii să fie alături de echipă doar la bine. Lui Dâlbea i-a fost bine patru ani la Unirea, acum, când e puțin mai greu… sincer, sunt dezamăgit, nu mă așteptam ca el să facă asta”, a adăugat, supărat, Nicolae Lupu.

Președintele este de părere că echipa nu va “muri” odată cu plecarea lui Dâlbea sau cu a altuia. „Oricum, Unirea nu moare odată cu Răzvan Dâlbea sau cu mine sau cu alți jucători. Echipa are o tradiție și nu va muri odată cu plecarea unui jucător sau conducător”, a adăugat președintele executiv.

Unirea Alba Iulia este pe locul 9, după tot atâtea etape desfășurate, iar jocul din teren, prestat de echipă nu dovedește faptul că jucătorii ar fi îndreptățiți să fie cu gândul doar la bani. „Eu nu cred că, la ceea ce se joacă în acest moment, e firesc să ne gândim doar la bani. Am spus asta și în cazul altor jucători care au fost la noi în sezonul trecut și au dezamăgit”, a declarat Nicolae Lupu.

Astfel, Unirea Alba Iulia va fi lipsită de aportul căpitanului la meciul de mâine. Contactat telef

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 13 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 9 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 7 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 8 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 9 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 11 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 12 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 13 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°