Citesc pe Hotnews.ro care ar fi marea problemă a Legii Educaţiei: faptul că maghiarii au posibilitatea să studieze diferite materii (de la istorie şi geografie, la matematică ori fizică) în limba maternă.

“In cadrul invatamantului preuniversitar cu predare in limbile minoritatilor nationale, toate disciplinele se studiaza in limba materna, cu exceptia disciplinei Limba si literatura romana”. “In invatamantul primar, gimnazial si liceal cu predare in limbile minoritatilor nationale, disciplinele Istoria si Geografia Romaniei se predau in aceste limbi, dupa programe scolare si manuale identice cu cele pentru clasele cu predare in limba romana, cu obligatia transcrierii si a insusirii toponimiei si a numelor proprii romanesti si in limba romana”, se arată în textul legii.

„Absolvenţii maghiari vor avea probleme de integrare pe piaţa muncii dacă nu vor cunoaşte bine limba română” este argumentul celor care critică aceste prevederi. M-a pufnit râsul. Prima dată legat de aşa-zisa „piaţă a muncii” din România, pentru că doar Dumnezeu ştie de existenţa reală a unei astfel de pieţe. A doua oară legat de calitatea limbii române pe care o vorbesc maghiarii. Întâmplarea face, trăitor în Cluj fiind, să am prieteni maghiari care vorbesc mai corect şi mai literar limba română decât majoritatea absolvenţilor români de liceu ajunşi, în ultimii ani, studenţi la „jurnalistică”. Şi ale căror cunoştinţe am avut ocazia să le testez pe viu: de la lipsa vocabularului (limitat la cel folosit în jurnalele de ştiri ale televiziunilor) până la grave greşeli gramaticale. Pentru a nu mai vorbi de istorie, literatură ori geografie („Siberia se află în Europa”, „Ioan Chirilă a scris „Dragoste în vremea holerei”” sau „România a făcut parte din URSS” – sunt nişte exemple pe care mi le-am reamintit acum).

Problema e nu cum învaţă maghiarii limba română (cei care vor să intre într-u