Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai este de tras: Abia peste 3 ani vom simţi că am ieşit din criză

Publicat in Curierul, vineri 29 octombrie 2010 ·

FMI estimează că PIB pe locuitor va reveni în România la nivelul din 2008 abia în 2013

Şi de data aceasta Bulgaria este cu un pas înaintea noastră, Fondul estimând că îşi va reveni cu un an mai devreme decât noi

Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor, unul dintre cei mai relevanţi indicatori ai nivelului de trai, va reveni în România la nivelul din anul 2008 abia în 2013, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI). Astfel, dacă România avea în anul 2008 un PIB pe locuitor de circa 9.500 de dolari, indicatorul a scăzut la 7.500 de dolari anul trecut, respectiv 7.390 de dolari în acest an, şi urmează să urce la 7.700 de dolari anul viitor, 8.700 de dolari în 2012 şi 9.800 de dolari în 2013.

După 2013, FMI anticipează o creştere puternică, la 11.123 dolari în anul următor, respectiv 12.660 dolari în 2015. Estimările au fost modificate în jos faţă de cele de acum şase luni, când România revenea din 2012, în opinia experţilor FMI, la PIB-ul pe locuitor din 2008, iar indicatorul începea să crească încă din acest an, pentru a ajunge la 13.700 de dolari în 2015. Situaţia nu este mai îmbucurătoare nici în Bulgaria, care însă va reveni la PIB-ul pe locuitor din 2008, de 6.500 de dolari, cu un an mai devreme decât România, anticipează FMI. De asemenea, Ungaria, care a intrat în criză în 2008 cu un PIB pe locuitor de 15.500 de dolari, ar urma să revină la acest nivel tocmai în 2014, iar distanţa faţă de România se va reduce uşor în toţi aceşti ani. În schimb, decalajul României faţă de Cehia va creşte puternic. PIB-ul pe locuitor a scăzut în Cehia atât în 2009, cât şi 2010, din cauza crizei, de la 20.700 dolari în 2008 la 18.700 dolari în acest an, dar va reveni vertiginos încă de anul viitor şi va ajunge în 2015 la un PIB pe locuitor de 29.500 de dolari, estimează instituţia de la Washington.

Grecia mai are de aşteptat

@

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 40 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 40 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 55 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 49 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 22 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 25 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°