Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii cred că europenii sunt prea optimişti când vine vorba de criza datoriilor

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 29 octombrie 2010 ·

O serie de investitori au început în ultimele săptămâni să considere că pieţele au reuşit să treacă peste cel mai puternic efect pe care criza datoriilor din zona euro l-ar fi putut avea asupra lor, scrie Financial Times.

În condiţiile în care percepţia investitorilor s-a îmbunătăţit în ultima perioadă în ceea ce priveşte ţările cu probleme, situate în aşa-numita periferie a zonei euro, şi încrederea că pieţele încep să-şi revină a căpătat proporţii din ce în ce mai mari.

Cu toate acestea, având în vedere că există destule incertitudini cu privire la perspectiva economică globală şi temeri că ar mai putea apărea probleme în bilanţurile contabile ale băncilor sau în statisticile oficiale, opiniile sunt divizate.

Mai mult, au apărut diferende între americani, ceva mai sceptici, şi europeni, mai optimişti în ceea ce priveşte modul în care problemele ţărilor PIGS (Portugalia, Irlanda, Grecia şi Spania) se pot răsfrânge asupra altor economii din zona euro.

Kenneth Rogoff, profesor la Harvard, ce a lucrat şi ca economist-şef pentru Fondul Monetar Internaţional (FMI), este unul dintre pesimişti şi, în ansamblu, sintetizează viziunea marii majorităţi a investitorilor americani. El este convins că europenii se află într-o stare de negare în ceea ce priveşte amploarea crizei. "Întrebarea care se pune este cât de departe va merge (criza datoriilor - n.red.)? Ce se va întâmpla cu Irlanda şi Spania? Dacă (aceste ţări - n.red.) vor ajunge pe marginea prăpastiei, germanii vor ajunge să facă lucruri la care nici măcar nu ar fi îndrăznit să viseze. Găsesc că este remarcabil modul în care europenii au convins pieţele că totul este sub control", explică Rogoff.

Americanii cred că BCE procedează greşit

David Leduc, director de investiţii în cadrul fondului de investiţii american Standish, este de aceeaşi părere. "Strategia Băncii Centrale Europene de a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum 52 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Ambulanţă implicată într-un accident grav pe DN 2, în Vrancea: două victime sunt inconştiente

Mediafax acum o ora
Un accident grav a avut loc vineri dimineaţa pe DN2 E85, în Adjud, judeţul Vrancea, între o ambulanţă privată în care se afla un pacient şi o maşină. Au fost implicate şase persoane, patru fiind rănite, din care două sunt încarcerate, inconştiente.

Patru previziuni privind inteligenţa artificială în 2025. Unde va ajunge tehnologia care a cucerit lumea?

Mediafax acum 45 minute
În 2024, nu a existat nimic nou în domeniul inteligenţei artificiale care să egaleze şocul produs de apariţia şi utilizarea ChatGPT, însă îmbunătăţirile pe bandă rulantă ale tehnologiei care a stat la baza succesului OpenAi, au făcut ca domeniul AI

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 4 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°