În luna aprilie, am publicat în acest colţ de pagină un fragment dintr-o scrisoare pe care vechiul meu prieten, marele boem S., mi-a trimis-o acum cîţiva ani. De atunci, am primit multe întrebări despre S. şi despre scrisoarea lui. Dusul meu prieten a stîrnit mult interes şi am fost rugat de cîţiva cititori să mai public fragmente din scrisoarea lui – un document amplu, cît o carte, în care S. mi-a vorbit despre el însuşi. Impresionat, poate, de această toamnă mohorîtă şi plîngăcioasă, divulg un alt fragment al scrisorii.
„Nu ştiu de ce, am purtat mereu în mine o spaimă. Fără motiv, fără sens, fără obiect, dar bine conturată. Poate ştii acea poezie a lui Radu Stanca despre un tînăr spartan care ţinea sub haină o vulpe care îl tot muşca şi el, tenace, părea nepăsător, iar singura lui îngrijorare era ca nu cumva vulpea să înceapă să latre. Cît muşca din el, era suportabil. Dacă lătra, nu o mai putea ascunde. Toată viaţa mea adultă, am avut sub haină o spaimă ca o vulpe care mă muşcă mereu. Toată viaţa mea adultă, am fost îngrijorat ca nu cumva această spaimă continuă să se vadă. Spaima aceasta este o anxietate sau poate conştiinţa a ceva rău ce nu mai ştiu dacă am făcut sau voi face – habar n-am! Unii pot să identifice relativ precis momentul în care s-au desprins de copilărie: prima experienţă sexuală sau primul examen dificil la şcoală sau căsătoria sau primul job. Şi eu pot.
DE ACELASI AUTOR Ambasadorul Poveste de Crăciun România altfel. Impresii Răzbunare şi paceO zi de vară, în vacanţă la mare, pe plajă. Priveam marea şi a crescut în mine această spaimă. Nu m-a mai părăsit niciodată. Sînt înspăimîntat că lumea poate deveni de-odată complet absurdă şi că eu, ultimul om decent şi raţional, voi fi victima perfectă a acestui absurd. Kafka. Am crezut mereu că ceva ca o ceaţă poate cuprinde creierul tuturor oamenilor sau, măcar, al oamenilor care au put
