Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu, suspectat de luare de mită

Publicat in rfi, vineri 29 octombrie 2010 ·

Scandalul de corupţie de la vârful UEFA ar putea avea rădăcini la Bucureşti. Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis o anchetă în cazul preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, suspectat de luare de mită. Acuzaţiile sunt clare, dovezile, însă, nu prea. Preşedintele FRF se apără şi spune că nu are nici o problemă.

Scandalul de corupţie de la vârful UEFA ar putea avea rădăcini la Bucureşti. Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis o anchetă în cazul preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, suspectat de luare de mită, potrivit posturilor Realitatea TV şi Antena 3.

Acuzaţiile sunt clare, dovezile nu prea : fostul trezorier al Federaţiei Cipriote de Fotbal,Spyros Marangos susţine că patru membri ai Comitetului Executiv al UEFA ar fi luat împreună o mită de aproape zece milioane de euro, pentru a vota ca Euro 2012 să se ţină în Ucraina şi Polonia, în dauna Italiei.

Printre cei arătaţi cu degetul s-ar afla şi Mircea Sandu. Preşedintele FRF se apără şi spune că nu are nici o problemă. "Nu pot fi acuzat, pentru că nu există motive şi probe. Nu apar nicăieri numele Federaţiei Române de Fotbal şi nici al lui Mircea Sandu", spune iritat şeful Federaţiei, la Realitatea TV.

"DNA nu avea ce să se autosesizeze, deoarece nu există nici o declaraţie pe numele Mircea Sandu şi nici măcar nu este o problemă ce interesează statul român. Nici un oficial al UEFA nu este dovedit până în acest moment că ar fi primit mită. Nu pot fi acuzat, pentru că nu există motive şi probe. Nu apare nicăieri numele Federaţiei Române de Fotbal, nici al lui Mircea Sandu. Cipriotul respectiv nu a dat nume şi nici nu a arătat probele, aşa că actul de corupţie nu a avut loc", afirmă Sandu.

Interesant e că într-adevăr, fostul oficial cipriot a avut ocazia de a demonstra acuzaţiile aduse, dar nu a făcut-o. UEFA i-a dat ca termen data de 27 octo

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 56 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°