Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vizită oficială a ministrului Mediului şi Pădurilor în Ungaria

Publicat in Ziua Constanta, vineri 29 octombrie 2010 ·

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, s-a aflat joi, 28 octombrie 2010, la Budapesta, unde s-a întâlnit cu ministrul Dezvoltării Rurale din Ungaria, Fazekas Sándor, şi cu secretarul de stat în cadrul Ministerului de Externe, Németh Zsolt. După întâlnirea cu cei doi oficiali, ministrul László Borbély a vizitat localitatea Ajka, în zona afectată de accidentul chimic de la fabrica de aluminiu Kolontár și, cu această ocazie, a donat din partea României, 250.000 de măști de protecție. În cadrul discuţiei cu secretarul de stat Nemeth Zsolt, cei doi oficiali au discutat despre prioritățile privind protecția mediului pe care le au celor două țări pentru perioada în care Ungaria va deține președinția Uniunii Europene, despre Strategia Uniunii Europene privind regiunea Dunării, dar și despre ședința comună de guvern româno-ungară programată pentru luna februarie 2011. Ministrul László Borbély a informat că, în perioada în care Ungaria va deţine preşedinţia UE, există posibilitatea ca mai mulţi experţi români, pe toate domeniile, să fie prezenţi la Budapesta. Legat de accidentele ecologice ministrul László Borbély a propus „realizarea unei comisii mixte care să se ocupe strict de acest tip de probleme. Aceste comisii vor urma să realizeze analize, atât pentru UE cât şi pentru cele două state".De asemenea, ministrul Mediului şi Pădurilor a precizat că „ este necesară crearea unui fond la nivelul Uniunii Europene pentru înlăturarea efectelor produse de astfel de accidente ecologice. Totodată, este necesară reanaliyarea mecanismului de intervenție în asemenea situații, la nivelul UE". În cadrul întâlnirii cu Fazekas Sandor, ministrul Dezvoltării Rurale din Ungaria, László Borbély a discutat despre candidatura comună a României şi Ungariei în cadrul Strategiei Uniunii Europene privind Dunărea pentru coordonarea funcţionării ariei prioritare Managementul riscurilor de med

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu - „Reevaluarea Visa Waiver pentru România este o măsură tehnică, sperăm să fie temporară”

Ziua Constanta acum 42 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că reevaluarea includerii României în programul Visa Waiver este o procedură pur tehnică, integrată într-un proces global de analiză a riscurilor pentru securitatea SUA, exprimându-și totodată speranța că ace

Ploșnițe la Marius Nasta. Spitalul anunță că a făcut „dezinsecție repetată”

HotNews acum o ora
Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” anunță că se confruntă cu o infestare cu ploșnițe în anumite saloane ale spitalului și că a făcut „dezinsecție repetată” începând cu data de 12 februarie. Institutul Marius Nasta anunță, într-un comunic

BREAKING Ucraina şi Rusia au acceptat armistiţiul în Marea Neagră şi cel privind infrastructurile energetice, anunţă Casa Albă

G4Media acum 31 minute
Statele Unite au anunţat marţi că au încheiat acorduri separate cu Ucraina şi Rusia pentru garantarea siguranţei navigaţiei în Marea Neagră şi un armistiţiu parţial prin care cele două ţări opresc reciproc atacurile asupra infrastructurilor energeti

Informație de ultimă oră! Ucraina și Rusia au acceptat armistițiul în Marea Neagră

Ziua Constanta acum 34 minute
Statele Unite au anunțat marți că au încheiat acorduri separate cu Ucraina și Rusia pentru garantarea siguranței navigației în Marea Neagră și un armistițiu parțial prin care cele două țări opresc reciproc atacurile asupra infrastructurilor energeti

Ce subiecte au avut elevii de clasa a XII-a la examenul de simulare Bacalaureat 2025, proba obligatorie a profilului (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii de clasa a XII-a, profil Științele naturii, au susținut proba obligatorie a profilului la Matematică, la simularea Bacalaureat 2025. Proba la matematică a fost susținută de elevii de la filiera teoretică, profil real (specializările Matematic

UPDATE - Guvernul SUA anunţă că suspendă ridicarea vizelor pentru români, fără a indica pentru cât timp

News.ro acum o ora
Guvernul SUA a anunţat marţi că revizuieşte recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver (VWP) pentru a asigura respectarea cerinţelor stricte de securitate ale VWP. În timpul acestei revizuiri, Statele Unite suspendă punerea în aplicare a

Premierul Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control la toate ministerele din subordine. Ce verificări se fac

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a ordonat Corpului de Control să efectueze verificări simultane la toate cele 16 ministere din România, pentru a se asigura că instituțiile respectă măsurile de reorganizare și debirocratizare impuse de guvern. Măsurile vize

Franța dă exemplul alegerilor din România și avertizează SUA că amenințarea rusă în Europa nu este „teoretică”

HotNews acum 21 minute
Amenințarea unei agresiuni ruse în Europa „nu este una teoretică”, a avertizat marți ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot, după ce emisarul președintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a spus că nu crede într

Un fost angajat al Ministerului Apărării Naționale a fost găsit împușcat, într-o casă de vacanță

Ziare.com acum 3 ore
Un fost angajat al Ministerului Apărării Naționale (MApN) a fost găsit împușcat în casa de vacanță din Buzău. Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, s-ar fi sinucis. Un vecin al bărbatului ar fi alertat autoritățile, iar polițiștii au ajuns rapid la fața

”Stegarul Dac” a coborât după 24 de ore din copac. Polițiștii l-au dus la audieri pe susținătorul fervent al lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 3 ore
”Stegarul Dac”, cunoscut susținător al lui Călin Georgescu, a coborât în sfârşit, după mai bine de 24 de ore, din copacul aflat în apropierea Arestului Central al Poliţiei Capitalei, marți, 25 martie. Bărbatul de 58 de ani se află în custodia poliţi

Vremea

București
acum

21°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
joi

11°/15°
vin.

10°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/19°
mie.

11°/17°
joi

10°/16°
vin.

9°/14°
Constanta
acum

21°
mar.

11°/21°
mie.

9°/15°
joi

8°/10°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/13°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/16°
mie.

9°/18°
joi

11°/12°
vin.

8°/14°