Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferii tineri nu conduc eficient

Publicat in Adevarul, vineri 29 octombrie 2010 ·

Un studiu efectuat în Marea Britanie arată că şoferii tineri, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, au cel mai puţin eficient stil de condus dintre toate categoriile de participanţi la trafic, chiar dacă grija pentru mediu este egală între şoferi la nivel declarativ, indiferent de vârsta acestora.

Analiza a fost realizată de energyrethinking.org şi Shell asupra a 3.000 de şoferi împărţiţi în trei grupe de vârstă: începătorii (18-24 de ani), avansaţii (25-44 de ani) şi experţii (peste 45 de ani).

Conform studiului, şoferii tineri îşi doresc să economisească combustibil, însă nu ştiu cum să facă asta. În sprijinul acestei afirmaţii vine atât faptul că Începătorii sunt cei care folosesc foarte des maşina la drumuri foarte scurte (sub 1,5 kilometri), cât şi faptul că doar 50% dintre cei care alcătuiesc această categorie de şoferi ştiu care este consumul maşinii pe care o conduc. Spre deosebire de aceştia, 70% dintre Experţi cunosc fără probleme cifrele consumului maşinii lor.

E foarte interesant de urmărit această diferenţă de atitudine. Şoferii mai tineri ştiu teoria condusului eficient, însă acesta nu e nici pe departe primul lucru la care se gândesc atunci când trec la volan. E nevoie de o educaţie mult mai bună pentru ca şoferii să conştientizeze faptul că pot să economisească bani dacă îşi schimbă comportamentul la volan, spune Natalia Gameson, editor al portalului care a realizat acest studiu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Cum va fi vremea în București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis marți mai multe avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, în condițiile în care ploile vor pune stăpânire pe mare parte din țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În Oltenia, cea mai mar

Deputatul Dan Vîlceanu, urmărit penal pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, la Parlament

News.ro acum 38 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă că s-a a dispus prin ordonanţă efectuarea urmăririi penale faţă de deputatul Dan Vîlceanu, în urma altercaţiei acestuia cu liberalul Florin Roman la Camera Deputaţilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilo

Rezolvarea subiectelor la Matematică de la BAC 2024, în curând pe HotNews

HotNews acum 31 minute
Subiectele primite de absolvenții de liceu, marți, la proba la Matematică de la Bacalaureat 2024 vor fi rezolvate LIVE de profesorii Cristian Demian si Monica Chivu, de la Centrul Educațional Unirea și vor fi publicate de HotNews.ro. Subiecte BAC Ma

Efectele măsurilor PSD: Românii revin la CREDITE cu dobânzi decente / În martie 2024, volumul creditelor de consum a CRESCUT cu aproape o treime

Gandul acum 27 minute
Politicile promovate de PSD de când a ajuns la guvernare a avut drept scop creșterea veniturilor și un trai mai bun pentru toți românii. Acest lucru a dus la o majorare a apetitului pentru credite. În martie 2024, volumul creditelor de consum a cres

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

Fundația Vodafone oferă gratuit 48 de lecții digitale despre mediu, inteligență digitală, robotică și meseriile viitorului pe platforma www.scoaladinviitor.ro

G4Media acum o ora
48 de activități de învățare despre mediu și ecologie, inteligență digitală, robotică și utilizarea noilor tehnologii în meseriile viitorului Robotul Vi îi va însoți pe elevi în aventura cunoașterii Sesiuni de formare a cadrelor didactice organizate

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum 2 ore
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

În timp ce unele ţări cochetează cu săptămâna de lucru de patru zile, Grecia introduce săptămâna de lucru de şase zile

News.ro acum o ora
Companii din ţări din întreaga lume cochetează cu ideea de a implementa săptămâni de lucru mai scurte, dar în Grecia angajaţii au fost informaţi că, de acum înainte, pot lucra o a şasea zi, o măsură inedită menită să stimuleze productivitatea într-o

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum o ora
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

Le Figaro, înainte de România - Ţările de Jos: Ianis, fiul legendarului Gheorghe Hagi, continuă tradiţia familiei cu tricolorii

News.ro acum o ora
Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe, fost căpitan cu 125 de selecţii pentru România, este hotărât să meargă pe urmele legendei tatălui său, scriu jurnaliştii de la Le Figaro, înainte de meciul tricolorilor cu Ţările de Jos, de marţi, de la Euro-2024. Sunt

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/38°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

33°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°