Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transelectrica rămâne cu finanţele în pioneze

Publicat in Curierul, vineri 29 octombrie 2010 ·

Directorul de dezvoltare spune că societatea stă "rău de tot" din perspectiva finanţării

Banii abia acoperă investiţiile minimale

Transelectrica (TEL), monopolul de stat în sectorul transportului de energie, stă "rău de tot" din perspectiva finanţării, astfel încât poate acoperi doar un nivel "minimal" de investiţii, a declarat ieri directorul de dezvoltare al reţelei electrice din companie, Dan Preoţescu. "Din punctul de vedere al finanţării stăm rău de tot. Actualele condiţii de creditare s-au schimbat foarte mult. Transelectrica, din păcate, nu este proprietarul instalaţiilor sale, care sunt ale statului, deci asta ne reduce capacitatea obţinerii creditelor. Mai sunt şi tarifele, care sunt reglementate", a afirmat Preoţescu, într-o conferinţă, potrivit Mediafax. El a adăugat că Transelectrica a luat şi fonduri europene, care însă sunt suficiente doar pentru "investiţiile minimale". "Fondurile europene pe care le-am accesat ne permit doar investiţiile minimale", a spus Preoţescu.

Transelectrica avea la finele anului trecut datorii totale de 1,94 miliarde lei, conform situaţiilor financiare consolidate, cea mai mare parte a acestora contractate în valută. Investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti au interpretat totdeauna acest fapt drept principalul neajuns al societăţii. Transelectrica a rectificat bugetul pentru anul 2010, estimând un profit net de 13 milioane lei, faţă de estimarea anterioară care se ridica la 4,4 mil. lei. Senior operations officer din Banca Mondială, Doina Vişa, prezentă la conferinţă, a precizat că instituţia bancară are finanţări de un miliard de euro pentru regiunea Balcanilor, sume din care doar Hidroelectrica a atras fonduri pentru investiţii. "Băncile sunt interesate să acorde împrumuturi, dar nicio companie nu poate avea un rating mai mare decât cel de ţară", a spus Vişa.

Cât de rău cred investitor

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 48 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 43 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 30 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 28 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°