Fondul Monetar Internaţional avertizează din nou că blochează următoarea tranşă din împrumutul acordat României dacă nu se respectă cel puţin trei condiţii: respectarea ţintei de deficit bugetar pe anul aceasta şi anul viitor, plata arieratelor dar şi corectarea ordonanţei privind creditele populaţiei. Delegaţia FMI se va întâlni sâmbătă dimineaţă cu şeful statului după ce o nouă rundă de discuţii cu Guvernul a avut loc vineri seară la Palatul Victoria.
Fondul Monetar Internaţional avertizează din nou că blochează următoarea tranşă din împrumutul acordat României dacă nu se respectă cel puţin trei condiţii : respectarea ţintei de deficit bugetar pe anul aceasta şi anul viitor, plata arieratelor dar şi corectarea ordonanţei privind creditele populaţiei.
Potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax, la discuţiile de joi seară cu guvernul, FMI a insistat că nu va accepta o relaxare fiscală anul viitor sau măsuri precum majorarea salariului minim. Aceleaşi surse afirmă că FMI a cerut din nou insistent plata datoriilor sistemului sanitar, avertizând că va bloca ultimii bani din împrumut.
Şeful misiunii FMI a anunţat că România va solicita Consiliului Director al FMI a şasea derogare de la începutul acordului stand-by privind atingerea ţintei de arierate convenite. " Continuăm să lucrăm cu autorităţile pentru a găsi soluţii pentru a reduce arieratele", a spus Franks după o întâlninre la ministerul Finanţelor Publice cu mai mulţi reprezentanţi ai Guvernului
Problema arieratelor a fost unul dintre subiectele discutate, vineri seara, de premierul Emil Boc cu oficialii Fondului Monetar Internaţional.
Guvernul va obliga autorităţile locale, de anul viitor, să includă plăţile de arierate în execuţia bugetară proprie şi să nu mai facă noi cheltuieli sau împrumuturi înainte de achitarea vechile datorii, anunţă mediafax, citând surse guvernamentale.