Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fresce

Publicat in Romania Literara, vineri 29 octombrie 2010 ·

…Şi după ce răsare soarele, peretii mă- năstirii se luminează pe rând... Cel de la est, curbat, copleşit de povara soborului de sfinţi, – generali ai puterii militare şi ceilalţi ai intelectului, cu slova şi cugetul, ori numai cu priviri mustrătoare în ochi...

Toţi se aliniază cu priviri pline de zel sau de mândrie sau sfioase sau triste doar, asemeni recruţilor dintr-o cazarmă după ce goarna a sunat stingerea...

Vin şi pustnici, numai suflet, hrăniţi cu ierburi şi rădăcini, îmbrăcaţi în piei de animale, care uneori par solzi ori penaje, cu bărbi sau mustăţi lungi ca nişte ţurţuri de gheaţă...

Toţi se întind, se alungesc pe verticală, ca şi cum s-ar teme că ar fi întârziat la apel, ori nu vor mai avea loc...

Şi Platon, şi Aristotel, şi Socrate, într-o universală a inteligenţei chemată aici să apere fiinţa; că nu vor mai avea loc până la punctul final tăind în două Răsăritul, şi unde, odihnindu-se în sfârşit după atâtea lupte, stă generalul martir al lui Diocleţian, – Gheorghe, hramul mănăstirii, prietenul lui Ştefan care-l punea pe flamura lui de atac...

În stânga lui Gheorghe – Dumitru oşteanul.

În dreapta, Ioan Cel Nou de la Suceava, martirizat la Cetatea Albă... pare şi el surprins de cinstea care i se face, de a fi promovat dincolo de forul ecumenic, un sfânt local pus pe o treaptă atât de sus...

Mitropolitul Grigorie Roşca, strălucitul cărturar, marele patriot încurajând ieşirea din Canon...

Apoi soarele înălţându-se bate şi peretele de la sud, Arborele crescând din pieptul lui Iesei, tatăl regelui David, cu dramatica încrengătură de destine de împăraţi şi prooroci... Apoi se face seară şi peretele de la apus prinde lumina de legendă a amurgului, a Judecăţii de apoi...

* * *

Nordul, peretele de la nord, este cel mai vitregit...

@N_

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump oprește negocierile comerciale cu Canada

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat oprirea negocierilor comerciale cu Canada, scrie BBC. Decizia sa a venit pentru că guvernul canadian vrea să pună o taxă nouă pe marile companii de tehnologie. Anunțul a fost făcut pe rețelele de

Mesaj RO-ALERT emis pentru populație Cod Portocaliu de furtuni și vijelii în București și Ilfov

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare de Cod Portocaliu de furtuni puternice și vijelii, vizând Capitala și județul Ilfov. Având în vedere intensitatea fenomenelor meteorologice anunțate, autoritățile au tr

Cine este Ionuț Dumitru, primul consilier onorific al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 5 ore
Economistul Ionuț Dumitru a fost unul dintre numele vehiculate în spațiul public, săptămânile trecute, pentru funcția de premier. Potrivit Digi24, era considerat o „propunere surpriză” de premier tehnocrat, luată în calcul de președintele Nicușor Da

David Popovici medalie de bronz în finala de 50 de metri liber, la Europenele din Slovacia: „Două momente care încap în 24 de ore”

Gandul acum 14 minute
David Popovici a înregistrat o nouă performanță la Campionatele Europene Under 23 din Slovacia, obținând medalia de bronz în finala de 50 de metri liber, desfășurată vineri 27 iunie. Cu o zi înainte, campionul a câştigat medalia de aur în proba de 2

Patru persoane, printre care doi copii, internate după ce un copac a căzut peste autoturismul în care se aflau

Adevarul acum o ora
Un copac doborât de vânt a căzut peste autoturismul în care se aflau patru persoane, printre care doi copii. La fața locului, mai exact între localitățile Călineşti şi Copăceanca din Teleorman, au sosit două echipaje de pompieri.

INCENDIU de proporții în sectorul 6 al Capitalei. Intervenție în forță pentru stingerea flăcărilor de la un depozit

Gandul acum 50 minute
Un incendiu a izbucnit vineri, 27 iunie, la un depozit aflat în sectorul 6 din Capitală. Autoritățile au intervenit cu mai multe echipaje de stingere. UPDATE: Autoritățile au intervenit cu încă 7 autospeciale de stingere Până la momentul actual nu a

Curtea Supremă a SUA limitează posibilităţile judecătorilor de a bloca deciziile guvernului

HotNews acum o ora
Curtea Supremă a SUA i-a dat câștig de cauză președintelui Donald Trump, hotărând că judecătorii federali nu mai pot suspenda politicile administrației la nivel național. Instanța nu a clarificat însă dacă președintele poate limita dreptul la cetățe

O vilă istorică de la RA-APPS a fost închiriată unui privat. Bolojan, indignat: „Nesimţirea e mare în multe locuri”

Adevarul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, 27 iunie, că există o vilă de protocol veche, pe Șoseaua Kiseleff din București, care aparține Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), dar care a fost închiriată unui pr

A murit actrița Teatrului Nottara Anca Bejenaru

Mediafax acum 2 ore
„Prezență și personalitate distinsă, actrița Anca Bejenaru a însuflețit scena Teatrului Nottara mai bine de 40 de ani. Un om liber, dedicat, pasionat de teatru și de frumos. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, scriu reprezentanții UNITER. Cei care d

Ilie Bolojan, despre programul RABLA: „Nu mai avem capacitatea să susținem toate programele din bugetul de stat”

Gandul acum 3 ore
Ilie Bolojan a precizat referitor la programul RABLA, în cadrul unei conferințe de presă, că, momentan, „nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui program”. „Nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui

Vremea

București
acum

23°
vin.

20°/35°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/29°
lun.

21°/32°
Iasi
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

18°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

18°/26°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

16°/28°
sâm.

14°/24°
dum.

16°/29°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

21°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/28°
dum.

18°/35°
lun.

21°/35°