„Adevărul de Seară” redeschide un adevărat Dosar X de România. Copacii din trei perimetre circulare situate în Pădurea Făget, limitrofă Clujului, au fost rupţi de la jumătate iar trunchiurile acestora au căpătat o culoare roşie intensă. Inexplicabilul fenomen a avut loc la mijlocul anilor '90 şi a fost de natură să dea de gândit forţelor armate române, care au ridicat de la sol un elicopter pentru a filma fenomenul.
Activitatea paranormală în zona Pădurii Baciu a fost îndelung cercetată de membrii Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate (ASFAN) România.
În unele cazuri a fost găsită o explicaţie logică, în altele, nu, însă cert este că la nivel naţional, Clujul a devenit cunoscut pentru desele „vizite“ ale unor obiecte zburătoare neidentificate (OZN).
Cazurile de apariţie a OZN-urilor deasupra judeţului, oficial, niciodată nu au intrat în atenţia autorităţilor, însă, într-una dintre situaţii, armata s-a implicat.
Copacii stacojii din Făget
În luna iunie a anului 1994, un clujean din Mănăştur care se plimba prin Pădurea Făget a ajuns într-un loc în care mai mulţi pini erau rupţi de la jumătate sau erau smulşi complet din rădăcini, iar trunchiurile aveau o culoare roşie intensă.
Clujeanul a început să studieze locul, identificând, într-un final, că fenomenul se repeta în trei locuri diferite din pădure, delimitate clar de forma circulară pe care o aveau. La scurt timp, omul l-a anunţat pe un prieten pasionat de ufologie (studiul OZN-urilor), care la rândul lui a informat armata.
Spre surprinderea acestuia din urmă, militarii au trimis un elicopter în zonă pentru a face filmări aeriene şi pentru a studia locul. Au fost prelevate probe de scoarţă şi sol fără a se identifica, însă, nimic neobişnuit. În schimb la capitolul radioactivitate, locul avea o cotă peste limita nor