„Nu sînt o rasistă, doar că mi se pare ciudat să ajung în zone din oraşul meu şi să nu arate ca un oraş german, nici măcar european, să mi se pară că sînt undeva în Orient“, răbufneşte o amică nemţoaică. Discuţia pornise de la cartea lui Thilo Sarrazin despre cît de integraţi sînt „străinii“, mai ales musulmanii din Germania. Cartea a împărţit rapid Germania în două, şi nu neapărat în două jumătăţi egale. Sarrazin, un respectat membru al board-ului Băncii Centrale, nu a făcut decît să spună public ceea ce era mormăit printre dinţi şi corectitudine politică de mulţi germani. „Sînt de acord cu 90% din ce a spus Sarrazin în cartea lui, nu mi se pare normal să existe cetăţeni germani care să nu vorbească germana“, mi-a spus amica din Berlin. Evident că, pe un asemenea fond, declaraţia cancelarului Angela Merkel a venit ca o lovitură de tun: principiul „Multikulti“, conform căruia „trăim acum alături unii de alţii şi ne bucurăm de asta“, a eşuat. În schimb, a spus Angela Merkel, uşa Germaniei este deschisă pentru specialişti. Asta după ce, cu doar o zi înainte, liderul aripii bavareze a partidului Uniunea Creştin-Socială declarase că Germania „nu are nevoie de o imigraţie care să împovăreze sistemul social“. De unde şi insistenţa doamnei Merkel că „Germania are nevoie de specialişti străini, chiar dacă, în acelaşi timp, pregăteşte şomeri germani“.
În paralel, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie germane, Hans Heinrich Driftmann, a afirmat că economia germană are nevoie de aproximativ 400.000 de ingineri şi absolvenţi de facultate, pentru că lipsa lor costă Germania un procent din rata de creştere economică. Nevoia de specialişti se suprapune pe ceea ce e considerat un balast. „State ca Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda au devenit nişte state-dădace, care susţin o parte din populaţie care este neintegrată, uneori nu vorbeşte limba ţării şi stă pe