Deunazi mi-au atras atentia titlurile pe jumatate de ecran, de genul: "Romania se revolta". Vazandu-le, am adaugat in gand:"Cam tarziu". Dar nu, Romania nu se revolta, oricat ar incerca presa sa ne convinga. Romania geme! Sub apasarea propriei neputinte.
Si nu toata Romania. Doar o parte din ea. Apoi, am vazut si auzit strigandu-se sloganul: "August si septembrie!... August si septembrie!"... Asa suna mai nou revendicarile sindicale din Romania. Si unde s-au auzit acestea? Tocmai in Ministerul de Finante, gazda vremelnica a impozitelor si taxelor noastre.
Poate parea ciudat ca tocmai cei care colecteaza banii, taxele si impozitele striga ca n-au bani. Dar in tara noastra anormalul este o stare banala. Prin strigatele lor, lucratorii din finante se alatura corului deja format al profesorilor, medicilor, politistilor, fermierilor, etc.
Situatia seamana mai degraba cu cererile taranilor iobagi catre ciocoii de altadata din "Noi vrem pamant!" de George Cosbuc. Si atunci, ca si acum, foamea este suprema motivatie pentru revolte.
Azi, nu principiile moderne ale salarizarii, nu ideea de nedreptate scoate lumea in strada, ci aceeasi foame ancestrala, gregara, chiar daca rascoala se numeste acum protest.
Si acum, ca si atunci, foamea agita spiritele, iar aparitia "boierilor" in mijlocul multimii le infierbanta si mai mult. Atunci, multimea agita furcile, coasele si topoarele, fluturandu-le amenintatoare inspre "asupritori".
Azi, acestea lipsesc, deocamdata. Nu lipsesc insa "darile" tot mai greu de suportat, pe care ciocoii de azi le pun pe spatele nostru. Aproape ca putem simti pana si fumul de ardei iute cu care erau pedepsiti pana la epuizare cei care nu plateau.
De aceea, consider ca, in ciuda vremurilor moderne, lupta sindicala a ramas tot la stadiul arhaic, chiar traditional, al rascoalel
