Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Vlăduţ Gherghe se împarte între şcoală şi lecţiile de orgă

Publicat in Adevarul, vineri 29 octombrie 2010 ·

Când nu participă la concursuri judeţene de matematică studiază muzica la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea.

profil

NĂSCUT - 11 iunie 1998, la Râmnicu Vâlcea.

STUDII - Elev în clasa a VI-a la Colegiul Naţional Matei Basarab din Râmnicu Vâlcea.

IDEALURI - Să devină inginer ori muzician.

Studiază orga de un an la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea şi spune că a fost o întâmplare să afle că e talentat la muzică. „Într-una din zile tatăl meu a trecut prin parcul Mircea cel Bătrân şi a văzut Fanfara Copiilor Gabriel Chaborschi în timp ce susţinea un concert. I-a plăcut foarte mult şi la final a vorbit cu dirijorul formaţiei Constantin Andrei dacă mă poate învăţa şi pe mine să cânt la fel. A doua zi tata m-a dus la domnul Andrei şi m-a înscris la cursurile de muzică", spune Vlăduţ Gherghe. Elevul povesteşte că prima întâlnire cu profesorul Constantin Andrei a fost foarte plăcută. „Domnul Andrei mi-a cântat la orgă, apoi la clarinet, saxofon şi tobă. La final, eu am ales orga pentru că mi s-a explicat că acest instrument dezvoltă auzul şi pot studia şi pianul mai uşor pe viitor şi mă pot acompania singur dacă o să cânt cu vocea", povesteşte Vlăduţ. Primele ore de orgă au fost mai grele, dar după ce s-a obişnuit cu notele muzicale, melodiile i s-au părut mai simple. „Ştiu peste 20 de piese, dar preferatele mele sunt «Oda Bucuriei» şi «Cimpoiul». Părinţii mi-au luat orgă şi studiez şi acasă cam o oră pe zi", precizează elevul.

Atras de matematică şi fizică

Vlăduţ Gherghe nu a avut până în momentul de faţă niciun concert. Speră ca de sărbătorile de iarnă din 2010 să cânte colinde la Complexul Arhiepiscopiei Râmnicului. „Vreau să cânt colinde la pianina veche de la Arhiepiscopie. Îmi doresc să îi încânt pe spectatori cu recitalul meu", spune Vlăduţ Gherghe. De un an, elevul studiază şi chitara la colegi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 2 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°