Adrian Moraru de la Institutul de Politici Publice a lansat la un moment dat o idee: statul nu ar trebui să aibă dreptul de a-ți cere o hârtie (document, certificat, cazier, nu-stiu-ce dovadă) care se află deja în posesia lui. De exemplu dacă un minister  are nevoie de o informație, să nu te pună pe tine să umbli după ea la primărie ci să o ia direct de acolo. În București și în orașele țării alegăm toți ca bezmeticii cu hârtii la subraț de la o instituție la alta. Pierdem ore întregi în trafic și pe la cozi ca să demonstrăm statului că suntem curați financiar, că am plătit la zi impozite și taxe sau că existăm (ni se cere certificat constatator de la registrul comerțului!!).

De ce trebuie ca eu cetățean contribuitor să  fiu link-ul din dintre instituțiile statului. De ce să fiu eu acela care îndeplinește funcția de comunicare dintre instituțiile statului? Și asta pe banii mei, pe timpul meu, pe nervii mei. Costurile poverii administrative sunt imense și se calculează în carburant, hârtie, toner, timp mort (nemuncit productiv) și stres. Adică în bani. Inmultiti toate astea cu numarul afacerilor din Romania, cu numarul cetatenilor care vor sa-si cumpere sau vanda vreo proprietate  sau sa-si inmatriculeze o masina, sau care vor sa construiasca ceva. Or sa resutle sume astronomice.

Și nu vorbesc doar despre faptul că trebuie să le ducem hârtii ci și de faptul că sunt multe hârtii și multe redundanțe. Si nu e vorba doar de un drum ci de cel puțin două, pentru că hârtiile nu se eliberează pe loc. Prima dată depui cererea, a doua oară aduci documentația completă iar a treia oară ridici hârtia pe care urmează să o depui la autoritatea publică care ți-o cere. Asta dacă ai noroc și cunoști „procedurile”.

Ei bine, pentru ca să primești o hârtie de la ei, trebuie să mai duci alte cinci hârtii de acasă, ceea ce-ți multiplică costurile. De exemplu, ca să iau o