- un dialog între Cristian GHINEA şi Zoltan POGATSA -
În 7 septembrie, am organizat la Bucureşti împreună cu think-tank-ul german Das progressive Zentrum şi cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene, o conferinţă internaţională despre dezvoltarea economică a Europei de Est, în contextul programului de dezvoltare al UE, strategia 2020. Au participat intelectuali din nouă ţări foste comuniste, acum membre ale UE, şi din Germania. Intervenţia lui Zoltan Pogatsa la conferinţă a stîrnit dezbateri aprinse, el evnind cu o critică dură a modelului de capitalism care se dezvoltă în Estul Europei.Într-un fel, intervenţia sa şi discuţiile pe care le-a generat în timpul evenimentului mi-au dat ideea acestui dosar din Dilema veche.(C.G.)
Cristian Ghinea: Cu ocazia conferinţei de la Bucureşti aţi menţionat că economiile din Centrul şi Estul Europei (practic din fostul spaţiu comunist) se caracterizează prin valoare adăugată scăzută şi prin investiţii reduse pentru cercetare şi dezvoltare. Credeţi că aceste caracteristici sînt rezultatul unor decizii conştiente luate de factorii de decizie naţionali sau reprezintă cursul natural de dezvoltare al economiilor noastre de după 1989?
Zoltan Pogatsa: Cred că este vorba mai degraba de o evoluţie, o consecinţă neintenţionată. În anii ’90, oficialii nu aveau o înţelegere profundă a capitalismului; ei considerau că punctul central era existenţa proprietăţii private. Astfel, capitalismul din Est urma să fie la fel cu cel din Vest.
Şi această speranţă persistă, nu-i aşa? Sîntem încă în tranziţie, întîi importăm capital, apoi tehnologie, iar la sfîrşitul acestui parcurs capitalismul va fi la fel în Vest şi în Est. Aceasta este aşteptarea, nu?
Speranţa în continuare există, dar este una nerealistă. Capitalismul global este alcătuit din lanţurile globale de producţie ale corporaţiilor multinaţionale. Lanţurile