Astăzi, în cadrul celui de-al V-lea Congres al PRM, secretarul general al formaţiunii poltiice, Gheorghe Funar, a făcut public noul program al partidului. Sursa: Codrin Prisecaru
Conform documentului, doar printr-o grevă generală pe termen nelimitat se va pune capăt regimului "Băsescu-Boc". "La comandă străină şi prin implicarea celor care au avut puterea în România în ultimii 21 de ani se desfăşoară un Holocaust împotriva românilor, mult mai amplu şi mai periculos decât Holocaustul împotriva evreilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. PRM solicită cetăţenilor români să acţioneze uniţi pentru stoparea Holocaustului ce se desfăşoară în ţara noastră", se arată în document.
De asemenea, în Rezoluţie sunt aduse acuze modului de guvernare, dar şi programelor economice: "Proceselor de dezintegrare a agriculturii, educaţiei şi asistenţei medicale româneşti li se adaugă şi procesele de distrugere a altor ramuri ale economiei naţionale".
Tot în cadrul congresului, liderul Corneliu Vadim Tudor a fost reconfirmat în funcţie.
La eveniment a fost invitat, după modelul PSD, şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, dar şi doi lideri ai actualei opoziţii: vicepreşedintele PSD, Ecaterina Andronescu, şi vicepreşedintele PC, Bogdan Diaconu.