De ceva vreme, o agenţie (alternativă) de presă produce cu regularitate seisme mai mici sau mai mari la Washington şi în lume publicînd informaţii sensibile despe operaţiunile militare ale SUA şi ale aliaţilor lor. Wikileaks – acesta e numele site-ului – se bazează pe surse din interiorul aparatului de stat sau pe foşti ofiţeri ai armatei care, din diverse motive – uneori din convingere, alteori din frustrare – sînt gata să „trădeze“. Pe de o parte, „trădătorii“ se dau drept apărători ai democraţiei, pentru că divulgă informaţii despre abuzuri. Odată ce aceste abuzuri sînt publicate, comunitatea internaţională le poate sancţiona. Pe de altă parte, publicarea informaţiilor poate pune în pericol securitatea naţională – şi atunci autorităţile americane se simt îndreptăţite să născocească reglementări din ce în ce mai aspre pentru tratarea informaţiilor. Însă ce/cît mai poţi ascunde în era informaţiei? Orice articolaş de pe Wikileaks capătă aproape instantaneu o vizibilitate mondială: ştirile difuzate sînt preluate de ziarele „serioase“, apoi de televiziuni. Şi, cu cît Pentagonul încearcă să-şi protejeze mai bine informaţiile rafinîndu-şi procedurile, cu atît mai uşor le este celor de la Wikileaks să ofere scoop-uri. E simplu: fructul e cu atît mai rîvnit cu cît e interzis.

DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultural 2012 De ce s-a supărat Obélix - şi a plecat în Belgia Comunismul din cărţi Mulţumim, FILB Uneori, paranoia securitară e de-a dreptul ridicolă. Pusă în aplicare, ea produce exact opusul intenţiei. Aşa s-a întîmplat recent cu o carte aparent banală: memoriile unui fost ofiţer CIA. Pentagonul a decis să cenzureze o carte în care sînt dezvăluite informaţii clasificate despre trupele din Afganistan. Şi a adus cărţii un neaşteptat serviciu: promovat de editură drept „cartea cenzurată“, volumul a devenit rapid best-seller. „Fericitul“ autor cenzurat