Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DESENE ANIMATE: Neînfricata Mulan

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 30 octombrie 2010 ·

Prima TV propune azi, de la ora 20.30, un nou lungmetraj semnat de Walt Disney Pictures

Filmul "Neînfricata Mulan" (1998, al 36-lea lungmetraj creat de Disney), regizat de Tony Bancroft şi Barry Cook, a fost apreciat cu o nominalizare la Premiile Oscar (la categoria Cea mai bună muzică), două la Globurile de Aur şi una la Gremmy.

Zece dintre numeroasele premii câştigate au fost obţinute la Annie Awards.

O tânără războinică

În vremuri de cumpănă ale Chinei, când hunii invadează statul, împăratul (vocea lui Pat Morita) porunceşte ca fiecare familie să aleagă un reprezentant şi să-l trimită la luptă. Cu toate că este foarte bolnav şi slăbit de la atâtea războaie, tatăl lui Mulan este hotărât să-şi apere patria, chiar şi cu preţul vieţii.

În loc să stea acasă, să se roage şi să aştepte întoarcerea tatălui, singurul lucru permis fetelor de acea societate conservatoare, Mulan (Ming-Na) îi îmbracă armura şi, deghizată în războinic, alege să-i ia locul în oastea imperială, gata sa lupte pentru ţară şi familie. Aventura şi umorul încep odată cu antrenamentul, când toţi cei din jur îşi dau seama că acest soldat nu poate mânui nici măcar sabia.

Alte voci din film sunt ale lui Miguel Ferrer (vocea lui Shan-Yu), Eddie Murphy (vocea dragonului Mushu) şi Harvey Fierstein (vocea lui Yao).

Poveşti combinate

Planul iniţial al filmului era un scurtmetraj animat intitulat "China Doll", de spre o mică chinezoaică asuprită care este salvată de un chipeş prinţ englez. Disney a consultat un scriitor de carte pentru copii care a sugerat la realizarea unui poem chinez "The Song of Fa Mu Lan".

Cele două proiecte au fost combinate, iar rezultatul a fost "Neînfricata Mulan". În legenda originală chineză, pe care acest film a fost bazat, Mulan reuşeşte să plece de pe câmpul de luptă fără să f

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 2 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la TAROM au fost dublate

HotNews acum 3 ore
Acţionarii companiei aeriene de stat, printre care și Ministerul Transporturilor, au dat votat favorabil pentru dublarea îndemnizației primite de membrii Consiliului de Administrație TAROM, relatează publicația BoardingPass. Inițial remunerați cu 12

Un oficial rus a murit în timpul unei întâlniri la Ministerul Transporturilor, după ce ministrul de resort a fost demis de Putin și s-a sinucis

HotNews acum o ora
Șeful adjunct al Departamentului de Administrare a Proprietăților din cadrul lui Rosavtodor, Andrei Korneiciuk, a murit în clădirea Ministerului Transporturilor din Rusia, pe strada Staraya Basmannaya din Moscova, relatează Meduza, citând informații

Percheziţii la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea într-un dosar de corupţie / Sunt vizaţi medicii de la Neuropsihiatrie Infantilă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Procurorii şi ofiţerii anticorupţie din Vâlcea efectuează luni percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea în cadrul unui dosar de corupţie, transmite Agerpres. Urmărește cele mai

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Incendiu agresiv izbucnit la un depozit de detergenți din incinta fostei fabrici Fortus, în Iași

Mediafax acum 35 minute
Echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un depozit de detergenți situat în incinta fostei fabrici Fortus, pe Șoseaua Nicolina, municipiul Iași. Pompierii transmit că incendiul afect

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°