Vechii muncitori ai unei fabrici de pâine de lângă Bucureşti au trecut de la frământatul manual al aluatului la supravegherea unei benzi hi-tech pe care se coc chiflele McDonald’s. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ
Într-o fabrică de pâine de lângă Bucureşti, vreo 30 de lucrători români "coc" chiflele capitaliste McDonald’s pentru tot sud-estul Europei. "Coc" e totuşi mult spus. Pentru că cei mai mulţi sunt oameni a căror treabă e mai degrabă să fie cu ochii pe tehnologia în care s-au investit vreo 15 milioane de euro - o linie automatizată, cotrolată prin computere de pe monitoare touchscreen, cu programe în limba engleză sau germană.
Printre ei sunt şi câţiva lucrători vechi, foşti oameni ai muncii socialiste, care sau reprofilat treptat de la frământatul manual al aluatului pentru pâinea din comunism, la un mod de muncă ce li se pare SF. În noua fabrică, aluatul trece în tăvi automat, e dus mai departe pe banda rulantă în forme, e porţionat, copt, frământat, ambalat de maşini, aşa că omul s-ar putea simţi stingher şi inutil, de exemplu, pe lângă braţul robotului care smulge dintro dată zeci de pâini din tavă şi le aşază frumos mai departe.
Nu prea şi-a imaginat Stana Petre, "operator producţie" printre chiflele capitaliste, toată treaba asta cu touchscreen şi limba engleză în urmă cu vreo 30 de ani, când a venit la fabrică să facă pâine. De cum intră în încăpere, ţine să precizeze: "Eu nu pot să explic aşa totul cu tehnologia, ci aşa, ca om simplu".
Un prelucrător prin aşchiere ia calea brutăriei
Stana a ajuns lucrător la fabrica de pâine datorită "concepţiilor de fată de la ţară". Viaţa îi pregătea o strălucită carieră de prelucrător prin aşchiere - potrivit profilului liceal pe care îl terminase în anii ’80 -, la uzina ARO, dacă nu ar fi intervenit un unchi, şef la fabrica de pâine "Titan", şi o doză bună de pudoa
