Moneda de aur care anunţa dorinţa de independenţă a României valorează acum cât o vilă la marginea Capitalei. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

În 1868, Carol I testa reacţia Marilor Puteri faţă de proiectele sale în România cu o monedă purtând chipul său. Inscripţia din jurul efigiei - „Carol I Domnulu Româniloru” – era un gest foarte curajos, având în vedere că Austro-Ungaria era stăpână peste Transilvania, iar otomanii erau la putere în teritoriile unificate de Alexandru Ioan Cuza.

„Era un gest care nu cadra deloc cu statutul Principatelor”, spune Alin Ciupală, conferenţiar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. „Vorbim despre manifestarea unor proiecte politice – noul principe dorea ca, treptat, să obţină un alt statut faţă de Imperiul Otoman pentru statul pe care fusese chemat să îl conducă”, explică profesorul.

Gesturile anti-otomane ale lui Carol, în aşteptarea momentului prielnic

Nu era primul astfel de gest al lui Carol I: în 1867, România participa separat de Imperiul Otoman la Expoziţia Universală de la Paris, graţie sprijinului primit de Carol I de la Napoleon al III-lea, împăratul Franţei. Şi nici ultimul: în 1875, România semna o convenţie comercială cu Austro-Ungaria. „Prevederile erau dezavantajoase pentru România, dar statul câştiga din punct de vedere politic”, arată Alin Ciupală. "Însă toate aceste gesturi nu aveau valoare dacă nu apărea un context favorabil", adaugă istoricul. Iar acest context a apărut în 1877, când Imperiul Rus a declarat război otomanilor.

Emis în doar 100 sau 200 de exemplare, polul (6,45 grame, aur 90%, cupru 10%) lui Carol I nu a fost niciodată pus în circulaţie, ci trimis spre topitorii de otomani. Însă monedele care au scăpat de această casare istorică sunt acum o ţintă pentru colecţionarii din lume.

În catalogul de monedă românească semnat de Erwin Schaeffer