Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au închis centrele de închiriat biciclete

Publicat in Curierul, sâmbătă 30 octombrie 2010 ·

Din luna mai şi până acum peste 250.000 oameni s-au bucurat de plimbările în aer liber

Ieri a fost ultima zi în care s-au putut închiria gratuit buciclete prin programul,,I'Velo", iniţiat de Asociaţia Green Revolution şi Raiffeisen Bank şi ,,La Pedale", iniţiat de Asociaţia Green Revolution şi Primăria Sectorului 1.

De astăzi, centrele de închiriat biciclete se închid pe perioada iernii, urmând să fie deschise la primăvară, de îndată ce vremea va permite din nou plimbări în aer liber cu bicicleta. 1.325 de biciclete, din cele două programe, au fost puse la dispoziţia doritorilor timp de aproximativ şapte luni. Proiectul La Pedale, aflat la a doua ediţie în acest an, a fost lansat în 10 aprilie 2010 iar I'Velo, în 9 mai 2010, în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Bilanţul închirierilor făcute de la lansările programelor, actualizat în 25 octombrie 2010 cuprinde 209.736 de închirieri ale bicicletelor I'Velo şi 46.773, La Pedale.

Dintre cele 1.075 de biciclete gri I'Velo, 525 au fost puse la dispoziţia cetăţenilor din Bucureşti, în parcurile Herăstrău, Tineretului şi Izvor, iar 550 de biciclete au putut fi închiriate în oraşele Târgu Mureş (100 de biciclete), Cluj-Napoca (150), Iaşi (150) şi Constanţa (150).

250 de biciclete verzi La Pedale au fost utilizate în parcurile bucureştene Herăstrău (zona Baraka) şi Kiseleff.

Ambele proiecte au funcţionat pe aceleaşi principii: închirierea bicicletelor a fost gratuită, pe baza unui act de identitate (buletin, carte, carnet de şofer sau paşaport), pentru o perioadă de maximum două ore. Un adult a putut închiria cel mult trei biciclete, una pentru adulţi şi două pentru copii sau adolescenţi.

Din luna mai şi până acum peste 250.000 oameni s-au bucurat de plimbările în aer liber

Ieri a fost ultima zi în care s-au putut închiria gratuit

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

Press Alert acum 12 minute
Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinătății și zi de mare bucurie, căci ea semnifică biruința Mântuitorului asupra morții, îndumnezeirea naturii omenești și speranța vieții veșnice prin transcenderea morții, de-a lungul secolelor,

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim în această seară. Ora la care va ajunge la Catedrala Patriarhală

HotNews acum 12 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită tuturor delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aero

Sâmbăta Mare. Tradiții și obiceiuri în ziua de dinaintea Paștelui

Mediafax acum o ora
Din punct de vedere religios, Sâmbăta Mare amintește de punerea în mormânt a Mântuitorului și de coborârea Sa la iad, unde, potrivit tradiției ortodoxe, a eliberat sufletele celor drepți. Este o zi de o solemnitate aparte, în care credincioșii se ad

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 8 ore
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 11 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Papa Francisc, încă în convalescenţă, nu a asistat la procesiunea anuală din Vinerea Mare de la Roma

News.ro acum 8 ore
Papa Francisc, care încă se recuperează după o dublă pneumonie, nu a participat vineri, pentru al treilea an la rând, la procesiunea anuală de la Colosseumul din Roma unde au venit mii de credincioşi catolici, relatează Reuters Suveranul pontif în v

Mesaje de Paște 2025. Cele mai frumoase urări pentru familie, prieteni și colegi

Cancan acum 14 ore
Vrei să îi surprinzi pe oamenii dragi din viața ta cu mesaje speciale de Paște? Îți prezentăm câteva urări emoționante pe care le poți trimite apropiaților cu ocazia acestei sărbători! Mesajele sunt o modalitate minunată de a adresa urări de bine cu

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

„Rețeta” de Paște postată de Poliția Capitalei pe rețelele sociale: „Vecini salutați, nu reclamați”

Libertatea acum 8 ore
Poliția Capitalei a lansat o campanie inedită pentru sărbătorile pascale, conform unui anunț făcut pe rețelele de socializare. Instituția a prezentat o „rețetă” specială pentru a asigura o atmosferă liniștită și sigură în timpul sărbătorilor.

Vremea

București
acum

sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/25°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

12°/17°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

sâm.

7°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°