Spre deosebire de meciul cu Fenerbahce, pe care Galata l-a jucat la doar două zile de la instalarea lui Hagi pe bancă, pentru partida cu Antalyaspor, “Regele” a avut toată săptămâna la dispoziţie.
Şi nu a pierdut timpul. Prima măsură impusă de acesta a fost modificarea regulamentului de ordine interioară.
Vezi ce a declarat Gică Hagi după meci
Mesajul lui Hagi: „Nu tolerez indisciplina!". A urmat o mişcare ce a avut ca scop apropierea de jucători. Astfel, Hagi a anulat toate sancţiunile dictate de pe vremea lui Frank Rijkaard. Nu de alta, dar printre cei vizaţi se aflau nume cu „greutate" ca Sabri, Hakan Balta şi Servet Cetin. Mutarea s-a dovedit una inspirată, Cetin (min. 31) fiind cel care a deschis tabela pe „Ali Sami Yen", la primul meci „acasă" al lui Hagi, de la revenirea sa
în Turcia.
Fără Elano şi Turan, accidentaţi, Misimovici şi Pino, ultimul folosit vârf de Hagi, au fost „dirijorii" Galatei. Columbianul a reuşit de altfel şi desprinderea (min. 34). Galatasaray a luat gol la zece minute de la reluare, dar până la urmă s-a terminat 2-1 pentru gazde care, cu 16 puncte, au urcat temporar pe locul şase, la două puncte de Fener şi la opt de liderul Bursaspor.
Hagi a început meciul cu Antalyaspor cu următoarea formulă de echipă: Ceylan - Serkan, Neil, Cetin, Balta - Sarp, Cana - Sabri, Misimovici, Bariş - Pino.