Am fost de nenumărate ori martora frămîntărilor care vin la pachet cu dorinţa de a avea un copil: ar trebui să-l fac atunci cînd voi avea ce să-i ofer; la ce bun să-l aduc pe lume într-o ţară imposibilă? Copilul trebuie făcut din iubire; copilul trebuie făcut la tinereţe, cînd răbdarea ta n-a fost supusă prea multor încercări; copilul trebuie făcut la maturitate, cînd înţelepciunea devine resursă şi pentru răbdare, şi pentru iubirea necondiţionată. Dacă-l fac, cum am să ştiu să mă feresc de greşelile pe care le-au făcut părinţii mei cu mine? Am fost copil sărac, vreau să-i dau tot copilului meu, dar cît să-i dau şi cît să-l învăţ să obţină? Şi, în sfîrşit, întrebarea cea mare: voi fi un părinte bun? Am auzit, de asemenea, nenumărate mărturisiri, răspunsuri, spuse răspicat sau mai în şoaptă, venite tot la pachet cu dorinţa de a avea un copil: fiindcă vreau să mă simt împlinit(ă); pentru că un copil îmi ordonează viaţa, priorităţile; din dragoste pentru celălalt; fiindcă aşa a fost să fie; am pentru ce să lupt etc.

DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajos Mai întîi, cred că şi întrebările şi încercările de a răspunde sînt legitime. Apoi, cred că răspunsul corect la întrebarea de ce fac un copil se conturează abia după ce-l faci: acesta este răspunsul esenţial, cel care te învaţă să faci mai puţine greşeli decît părinţii tăi, cel care îţi dă răspunsul la întrebarea cum să fiu un părinte bun sau cum să-i amintesc de reguli ori recompense, cel care îţi va spune cum să transformi teama de sărăcie în generozitate, cel care te va face să iubeşti fără „doar dacă“ şi „poate“. Orice ai avea în minte atunci cînd l-ai conceput, frica de risipire, găsirea unui rost, sprijin la bătrîneţe, grija pentru ce laşi în urmă, toate prind un nou înţeles după primele cearcăne apărute de grijă, după zîmbetul cu care întîmpini primii paşi,