Mesajul a fost trimis. Multumesc!

My Choice, barul în care te ia somnul (document)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 30 octombrie 2010 ·

My Choice este un bar pe strada Mircea cel Bătrân nr. 98, vizavi de liceul cu acelaşi nume. Nu prea este la vedere, cu toate că are o mică firmă pusă în faţă. Este situat la demisolul unei clădiri.

Un spaţiu destul de mic, cu puţine mese, dar aranjat foarte interesant. Pereţii sunt vopsiţi diferit. Unul este verde, altul albastru, din loc în loc mai este şi negru. Partea bună este că se îmbină frumos culorile şi creează o atmosferă plăcută. Păcat că nu este multă lumină şi te cam ia somnul din această cauză. Mesele, aşa cum spuneam, sunt puţine, dar aranjate frumos. Pe o parte sunt unele micuţe, iar pe partea cealaltă sunt două mari, la care încap pe puţin şase, şapte persoane. Chiar dacă în zonă este Liceul "Mircea cel Bătrân" şi Universitatea Maritimă Constanţa, nu sunt prea mulţi clienţi. Probabil pentru că sunt multe alte baruri în jur mai populare decât acesta, dar este păcat pentru că preţurile nu sunt chiar mari. O cafea costă cinci lei, un ceai cald costă şase lei. Nici ieftin nu pot spune că este, dar să nu uităm că este în centrul oraşului. Servirea nu este cea mai bună, dar oamenii de acolo sunt chiar amabili. Intră în vorbă cu tine, mai zic o glumă, uneori încep să mai povestească de problemele care le au cu barul, dar sunt simţiţi şi îşi dau seama dacă vrei sau nu să îi asculţi. Este un bar micuţ, în centrul oraşului, cu preţuri acceptabile şi ospătari amabili. Din păcate, nu sunt prea mulţi clienţi, dar asta îl face un local mai relaxant.

Barul funcţionează pe societatea My Choice Company SRL, de care se ocupă Ana Maria Apopei şi Liviu George Samara.

My Choice primeşte patru stele. Detalii My choice » Vezi document My Choice este un bar pe strada Mircea cel Bătrân nr. 98, vizavi de liceul cu acelaşi nume. Nu prea este la vedere, cu toate că are o mică firmă pusă în faţă. Este situat la demisolul unei clădiri.

@N

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, anunță că își depune în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 21 minute
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a scris Pricopie pe Facebook. Știre în curs de actualizare.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 3 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 2 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°