„Poetul naţional“ al României a trăit timp de 39 de ani, dintre care mulţi de grea suferinţă. Mihai Eminescu s-a născut ca Mihail Eminovici, la 15 ianuarie 1850, la Botoşani sau Ipoteşti, nu se ştie de fapt exact.

Mihai Eminescu era al şaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei, şi ai Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Copilăria şi-a petrecut-o la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi. 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. La 12/24 ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul. Elevii din Cernăuţi scot o broşură, „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti (Lăcrimioare... la mormântul prea-iubitului lor profesoriu)", în care apare şi poezia „La mormântul lui Aron Pumnul" semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista „Familia", din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea". Iosif Vulcan îl convinge să-şi schimbe numele în Eminescu. În acelaşi an îi mai apar în „Familia" alte cinci poezii.

Din 1866 până în 1869, a pribegit pe traseul Cernăuţi - Blaj - Sibiu - Giurgiu - Bucureşti. În 1867 a intrat ca sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în formaţia lui Mihail Pascaly şi, la recomandarea acestuia, sufleor şi copist la Teatrul Naţional, unde îl cunoaşte pe I. L. Caragiale.

Între 1869 şi 1872 este student la Viena. Între 1872 şi 1874 a fost student „extraordinar" la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene. S-a reîntors în ţară, trăind la Iaşi între 1874 şi 1877. A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul „Curier