Omul de rând nu se mai poate gândi la ziua de mâine, pentru că e prea ocupat să supravieţuiască celei de azi.
Eroii de zi cu zi ai Clujului, ca şi ai oricărui alt oraş din ţară, sunt cetăţenii medii, cei care, muncind, plătind taxe şi consumând, fac România să meargă mai departe - poticnit, împleticit, bălăngănit, dar până la urmă, cu un pas înainte. Ei sunt „capul de locuitor" la care se raportează şi PIB-ul, şi numărul de paturi din spitale, şi rata de alfabetizare. Umăr la umăr, românii medii sunt cărămizile de mijloc ale piramidei sociale, care îi dau consistenţă şi greutate.
Conform unui portret-robot statistic realizat de „Adevărul de Seară", cetăţeanul mediu din Cluj are între 40 şi 42 de ani, câştigă sub 1.400 de lei pe lună, dar nu mai puţin de 1.300, stă într-un apartament de două camere, a terminat cel puţin liceul, este căsătorit, are un copil şi munceşte în sectorul privat. Ce poate fi mai mediu decât atât? Aproape invariabil, târâie după el unul sau chiar două credite, luate pe vremea când credea că lui, ca reprezentant al clasei de mijloc, îi va merge din ce în ce mai bine, deoarece aşa e firesc să fie într-o ţară normală, care îşi protejează „capetele de locuitor". Acum, nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa. A ajuns la capătul puterilor. „Din banii pe care îi fac lunar, la sfârşitul lunii rămân cu niciun leu şi o iau din nou de la capăt". Sunt vorbele unui domn care corespunde întru totul portretului-robot al clujeanului mediu statistic. Numele lui nu contează, ci mesajul pe care îl transmite: în acest moment, românii de rând nu se mai pot gândi la ziua de mâine, pentru că sunt prea ocupaţi să-i supravieţuiască celei de azi.
