Înainte de toate, trebuie să răspundem tranşant la o întrebare: are vreun drept patronatul unui canal mass-media asupra politicii editoriale? Răspunsul este: categoric, da!

Patronatul şi conducerea administrativă a unui organ ori trust de presă are dreptul (ba chiar şi obligaţia faţă de acţionari – acolo unde există) să proiecteze strategia editorială pe termen mediu şi lung. În primul rînd, să stabilească despre ce fel de ziar ori post TV este vorba: tabloid, generalist, de ştiri, de sport etc. Patronatul poate impune – sau propune – şi un model: „Să facem un post similar CNN“, de pildă. Astfel, ziaristul cînd se angajează acolo, ştie de la bun început unde se află şi la ce să se aştepte. Dacă nu-i convine, caută în altă parte. Dar atît! Cel care stabileşte „Facem un post similar CNN, dar numai cu ştiri catastrofice şi cu mult mai multe comentarii decît informaţie“ nu e patron de presă. E doar un nene cu nişte bani. Fireşte, chiar şi în acest caz jurnalistul poate să evite trustul respectiv. Dacă ştie, înainte de eventuala angajare, cu ce se va confrunta. Căci, da, oricît ne-ar enerva asta, un patron are şi dreptul de a înfiinţa un post TV dedicat exclusiv mizeriei – dar nu, nu are dreptul să transforme un canal mass-media într-o praştie personală, cu care să tragă în cine are chef. Un adevărat om de afaceri ar trebui să respecte dreptul angajaţilor de a-şi face, ca şi el, planuri pe termen mediu şi lung. Nu poţi să mă angajezi la o publicaţie serioasă, după o vreme să zici că te-ai răzgîndit şi vrei să fie cu femei goale, iar mie să-mi spui „Dacă nu-ţi convine, pa-pa-pa!“. Sigur, eu, dacă am o minimă mîndrie profesională, un cît de mic nume în presă, o să plec oricum – chiar dacă nu am nimic altceva aranjat altundeva – dar patronul nu are dreptul să-mi pună în faţă această „alternativă“. Asta în ceea ce priveşte relaţiile cu angajaţii. Cît despre relaţia