Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Jerry“ Gane: Trebuie să câştigăm!

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 30 octombrie 2010 ·

GM CFR Craiova - Poli Iaşi

Stadion „Depou“, sâmbătă, ora 11.00.

Formaţii probabile:

GM CFR: M. Neagoe - I. Mitroi, O. Nicola, Cruşoveanu, Buşu - Vigariu, P. Irimescu, R. Barbu, C. Niţă - Boroiban, Trifu. Antrenor: Ionel Gane.

Poli Iaşi: Anghelache - Al. Manea, Vlaicu, Tene, Cornea - Panc, Cohen - R. Gado, Cl. Ionescu, Drida - Pălimaru. Antrenor: Adrian Falub.

Vor arbitra: R. Petrescu - I. Radu, B. Gheorghe.

După testul de „maturitate“ cu Petrolul Ploieşti, de săptămâna trecută, craiovenii de la Gaz Metan CFR privesc încrezători disputa de sâmbătă cu Poli Iaşi, fiind decişi să contabilizeze cele trei puncte şi să confirme faptul că pe teren propriu sunt favoriţi, indiferent de adversar. „Ne aşteaptă un meci dificil. Poli Iaşi este o echipă bună, care speră la promovare. Am citit în presă că vor să plece neînvinşi de la Craiova, însă eu sper să facem un joc bun şi să câştigăm. Nu mă tem de adversar, pentru că avem un lot bun şi, dacă ne facem jocul, nu putem rata punctele. Am analizat jocul de săptămâna trecută şi am pus la punct carenţele din jocul nostru, de aceea cred că vom câştiga partida de sâmbătă“, a spus „principalul“ formaţiei de la „Depou“. „Ştiu că Iaşiul vrea să revină în Liga I, dar îi va fi greu, pentru că sunt şapte, poate chiar opt echipe, care se bat pentru primele două locuri. Este un campionat deschis, cu multe rezultate surprinzătoare, şi nu putem spune care sunt favoritele la promovare după doar nouă etape, pentru că fiecare echipă a avut oscilaţii în joc şi în rezultate. Eu cred că lupta pentru promovare se va duce până în ultimele etape“, a completat „Jerry“ Gane (foto).

Gaz Metan CFR Craiova va conta în disputa cu moldovenii şi pe serviciile lui Alin Vigariu şi Laurenţiu Boroiban, care şi-au ispăşit perioada de suspendare, pe tuşă rămânând în continuare fundaşul Mihnea Firoiu şi mijlocaşul Eugen Rioşanu,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 7 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 58 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 17 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 14 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum 51 minute
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 28 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°