Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gata cu defrişările după ureche la Târgovişte

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 octombrie 2010 · ·

Aleşii au aprobat realizarea cadastrului verde, care va pune la adăpost parcurile, dar şi arborii şi spaţiile cu iarbă dintre blocuri Administraţia locală va avea obligaţia să se conformeze legislaţiei europene preluată şi de România şi să nu diminueze suprafeţele inventariate ca spaţii verzi.

Aleşii au aprobat alocarea sumei de 478.800 lei pentru realizarea cadastrului verde, adică o bază de date care va conţine informaţii despre numărul şi starea fiecărui arbore din oraş, dar şi despre spaţiile verzi. Cu alte cuvinte, niciun copac nu va mai putea fi tăiat fără un motiv clar.

Administraţia locală va avea obligaţia, conform legislaţiei în vigoare, să nu diminueze suprafeţele inventariate ca spaţii verzi. “Realizarea cadastrului verde reprezintă un punct de reper în dezvoltarea durabilă a municipiului, având efecte directe în asigurarea unui mediu sănătos şi coerent. Vrem să avem un sistem de management pentru o mai bună gestionare a spaţiilor verzi şi a speciilor de arbori existenţi în Târgovişte”, afirmă ing. Marius Constantinescu, city managerul oraşului.

Târgoviştenii apreciază ideea de a se inventaria tot ce este verde în oraş. “Poate aşa nu vor mai fi masacraţi arborii. Ţin minte că s-au ciuntit castanii de pe Bulevardul Carol I numai ca să scăpăm de ciori. Noroc că a vrut Dumnezeu să-şi revină, că altfel rămâneam şi fără cea mai frumoasă arteră din municipiu. Şi de ciori tot nu am scăpat, că s-au mutat în parcuri, la Mitropolie şi la Chindia”, spune Emilia Cazacu, îndrăgostită de plimbările la ceas de seară.

Oraş verde datorită Pădurii Priseaca

Târgovişte este departe de a fi cu adevărat un oraş verde. Locuitorii au la dispoziţie trei parcuri de dimensiuni medii - Chindia, Mihai Bravu şi Mitropolie - şi câteva spaţii verzi printre blocuri. Ne apropiem totuşi de suprafaţa verde minimă impusă de Uniunea Europeană, de 26 m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 55 minute
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 48 minute
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 8 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Marius Tucă Show, RECORDURI de audiență în cele peste 14 ore de LIVE din noaptea „de infarct” a numărătorii voturilor la prezidențiale

Cancan acum 3 ore
Ediția specială de duminică, 24 noiembrie a emisiunii Marius Tucă Show a atins noi recorduri de audiență în cele 14 ore de live non-stop pe Youtube și peste 13 ore de live pe TikTok. Marius Tucă și invitații său au fost alături de români în noaptea

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 8 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum 3 ore
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°