Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Accident mortal cu 7 victime la Buneşti

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 octombrie 2010 ·

O tânără şi-a pierdut viaţa şi alţi şase au fost răniţi. Totul a fost regizat de angajaţii ISU. Accidentul s-a petrecut pe E 85, la ieşirea din localitatea Buneşti, spre Suceava, din cauza unei căruţe care a traversat strada fără să se asigure.

Întreg spectacolul s-a petrecut ieri, după ora 14.00, sub privirile curioase ale şoferilor care treceau prin zonă şi credeau că accidentul este real.

Şapte tineri de la Crucea Roşie au jucat rolul victimelor „tragediei“ petrecute pe E85. „Accidentul s-a produs din cauza unei căruţe care a ieşit de pe un drum lateral fără să se asigure. Şoferul microbuzului a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţ“, a spus unul dintre ambulanţierii implicaţi în falsul accident. Vaiete, urlete de durere şi disperare se auzeau din gurile celor 4 tineri care erau blocaţi între fiarele contorsionate, două tinere având doar nişte zgârieturi. La ora 14 şi 19 minute, un bărbat a sunat la 112 pentru a anunţa accidentul.

Telefoane şi intervenţii

Un echipaj de poliţie a sosit în 5 minute şi a balizat zona cu semne luminoase. La scurt timp au venit şi două echipaje de Ambulanţă pentru a-i ajuta pe „răniţi“.

Pompierii au venit în scurt timp pentru a-i scoate pe tinerii prinşi între fiare. La câteva minute după ce medicul de la SAJ Fălticeni a văzut că situaţia este gravă, s-a cerut ajutorul colegilor de la Suceava. „Avem o persoană decedată şi alte patru în stare gravă“, a anunţat reprezentantul SAJ Fălticeni. În 10 minute şi-au făcut apariţia alte două Ambulanţe cu medici din Suceava.

Rezultate mulţumitoare

În aproximativ 20 de minute, medicii, asistenţii, ambulanţierii şi pompierii au reuşit să îi scoată pe tineri dintre fiare, să le acorde primul ajutor şi să plece rapid la spitalul sucevean. „De mult timp ne gândeam să facem un astfel de exerciţiu împreună cu colegii d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 20 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 54 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 34 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Târgul de Crăciun din Craiova, din nou în topul celor mai frumoase din Europa. Peste 80% dintre votanți au fost din afara României VIDEO

Ziare.com acum 56 minute
Craiova a reușit, pentru al doilea an la rând, să ocupe locul al doilea în competiția dedicată celor mai frumoase târguri de Crăciun, organizată anual de European Best Destinations, un site turistic care colaborează oficial cu Comisia Europeană. Cra

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°