Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două familii din Brăila rămân fără terenuri de casă primite pe Legea 15/2003

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 octombrie 2010 ·

Consiliul Local a revocat, vineri, în ultima şedinţă, încă două hotărâri de atribuire în folosinţă gratuită a unor terenuri pe Legea 15/2003. Beneficiarii primiseră suprafeţele pentru a-şi ridica o locuinţă dar au uitat între timp de proiect sau n-au avut bani să-l realizeze.

Decizia a dat însă din nou prilej unor consilieri să ceară responsabililor Primăriei Brăila o verificare mai atentă a situaţiei acestor loturi şi a modului în care se fac alocările.

"Şi să facem ca în 1831, când Consiliul Local a revocat toate hotărârile pentru terenurile pe care nu se construise nimic, fără să fie returnate eventualele cheltuieli făcute", a spus Doru Damian.

Consilierul Vasile Varga a adus în atenţie şi o altă problemă în aplicarea acestei legi. Şi anume: dosarele unor solicitanţi aşteaptă ani buni să intre în discuţie, iar când tinerii depăşesc vârsta de 35 de ani - prevăzută de actul normativ - constată că nu se mai încadrează în prevederile legii. Pe când, cei cărora le-au fost deja date loturile le lasă în voia sorţii.

"Sunt beneficiari care au primit terenurile încă din 2004 şi nu vor să construiască, iar cei care vor şi au posibilitatea, nu o pot face pentru că până primesc aprobare depăşesc vârsta", a explicat nemulţumit Vasile Varga.

Termene prelungite

El este de părere că trebuie găsită o soluţie pentru ca şi cei care împlinesc 35 de ani să rămână pe lista beneficiarilor pentru că nu este corect ca, după ce au aşteptat atâţia ani, să fie scoşi în afara legii. Varga a asigurat că vor reglementa această situaţie într-un proiect de hotărâre aflat în pregătire.

În completarea celor solicitate de Vasile Varga, consilierul local Doru Damian a propus ca în perioada următoare să fie identificate toate terenurile date pe Legea 15/2003, pe care nu s-a construit nimic până în prezent.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot la 15 este aceeași ca la scrutinul din 2019

HotNews acum 9 minute
Prezența la vot la ora 15, în România, este 29,21%, identică cu cea de la aceeași oră de la scrutinul din 2019. Peste 5.270.000 de cetățeni au votat în România până la ora 15, potrivit datelor furnizate de AEP. În străinătate, au mers la urne aproxi

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum o ora
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 44 minute
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 3 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum o ora
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

Geoană acuză manipulare prin exit-poll-uri: De ce minţiţi românii?

Mediafax acum o ora
Geoană acuză că aceste sondaje încalcă legea privind alegerile prezidenţiale şi pune sub semnul întrebării motivele din spatele publicării lor. „De ce ar risca publicaţiile româneşti să încalce legea şi să citeze “surse ale partidelor politice”, dac

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 2 ore
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

„Ucraina are nevoie de o apărare aeriană mai bună”, spune Zelenski după atacul masiv cu drone rusești VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, 24 noiembrie, pe canalul Telegram, că Ucraina trebuie să îşi consolideze apărarea aeriană pentru a proteja populaţia, după ce unităţile sale de apărare aeriană au doborât 50 din cele 73

David Popovici a votat la alegerile PREZIDENȚIALE. Ce a transmis campionul olimpic

Gandul acum o ora
Multiplul campion olimpic la înot, David Popovici, a votat duminică la alegerile prezidențiale și a transmis ulterior un mesaj românilor pe o rețea socială. David Popovici a publicat pe Facebook o fotografie cu ștampila de pe cartea sa de identitate

Vremea

București
acum

dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/7°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°