Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Parnău consideră colecţiile „Adevărul“, avere pentru copiii săi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 octombrie 2010 ·

Acesta şi-a achiziţionat întreaga colecţie „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“

Acum o lună, Radu Parnău şi-a cumpărat toată colecţia „Jules Verne“, considerând că aceste cărţi sunt o foarte importante pentru cultura copiilor săi.

Radu Parnău a încercat să se ghideze în viaţă doar după lucruri care pot forma un caracter puternic. Încă din copilărie a descoperit jocul de „oină“, sportul naţional, pe care îl practică şi în ziua de azi, obţinând de-a lungul vremii şi titlu de campion naţional, dar şi cel de cel mai bun jucător al campionatului. „Aveam doar 11 ani când am descoperit oina. E un joc frumos, care îţi dezvoltă personalitatea şi caracterul. Datorită acestui joc am devenit mai disciplinat şi am învăţat ce înseamnă performanţa, elemente după care m-am ghidat tot timpul“, a spus Radu. În urmă cu 15 ani şi-a deschis propria afacere pe care o conduce şi azi. „În 1995 am pornit afcerea mea. Vindeam la tarabă, dar încet m-am ridicat şi azi am ajuns să deţin mai multe magazine şi să coordonez angajaţii mei“, a mai precizat băimăreanul.

Crede în valorile spirituale

În urmă cu două zile, Radu Parnău a cumpărat întreaga colecţie „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“ pentru copiii săi. „De mult urmăream cărţile «Adevărul», dar de multe ori nu am apucat să ajung la chioşcurile de ziar ca să ţin pasul cu apariţiile. Când am văzut că a venit «Caravana Adevărul» m-am oprit instantaneu. Pentru mine cărţile sunt inestimabile. Chiar dacă eu nu am avut această şansă în copilărie, vreau să le arăt băieţilor mei ce reprezintă adevărata bogăţie. Banii se duc uşor dar cărţile le ai toată viaţa“, a adăugat Radu. În urmă cu o lună acesta a mai cumpărat colecţia Jules Verne şi nu vrea să se oprească aici. „Am văzut că ziarul a scos o colecţie nouă acum. Datorită acestor opere pot să spun că am reuşit să mă descurc în multe s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 3 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Ninsori abundente în Africa de Sud. În unele zone zăpada are doi metri şi drumurile sunt blocate

Mediafax acum 39 minute
Mai multe drumuri din Africa de Sud, înclusiv una dintre principalele autostrăzi ale ţării, sunt blocate din cauza ninsorile abundente. În unele zone zăpada are doi metri. Este vorba despre un fenomen rar, mai ales în ceea ce priveşte intensitatea s

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 2 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum o ora
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 3 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum o ora
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 8 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Klaus IOHANNIS pleacă la New York / Președintele va susține ultimul discurs în plenul Adunării Generale a ONU

Gandul acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, va susține un discurs în plenul Adunării Generale a ONU, miercuri, 25 septembrie, anunță Administrația Prezidențială. Tema centrală a celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°