Atunci când sufletul îţi tânjeşte după o picătură de frumos este suficient să asculţi o voce minunată ce te îndeamnă să te bucuri. Alina Manole împarte stele pătrate şi pâine spre fiinţă, căci neîmpărţită, acea bucată de lumină numită suflet nu are gust...

Alina Manole are infinitul de partea ei. Nu întâmplător, căci posibilităţile îmbinării notelor muzicale sunt infinite. A iubit, a murit, a înviat, şi-a zdrelit gleznele printre spinii vieţii, dar aceste experienţe o ajută să lase în urma ei flori roşii şi cântece, vindecând astfel nenumărate suflete rănite.

Există un timp când bucuriile altuia devin ale tale şi te bucuri pentru el, iar Alina face risipă de sensibilitate culeasă de prin tainiţele sufletului ei şi renaşterea ei la fiecare concert o umple de lumină şi iubire.

„Sunt pe cât pot un om bun", spune Alina Manole. „În mine se iubesc, se ceartă sau se joacă personaje reale, pe care le privesc cu zâmbet sau cu dragoste: piticul care şopteşte lucruri incomode, prietenul invizibil care vine şi pleacă fără să anunţe, un cărăbuş cu burta plină de suspine, amanta care se ascunde, femeia cu Luna Pătrată în braţe care se plimbă pe străzi... Peste toate, sunt un om care se povesteşte prin cântecul pe care-l scrie şi-l glăsuieşte. Când urc pe scenă îmi las măştile pe masă, să mă aştepte, pentru că în faţa celor care vin să asculte despre iubiri reale nu poţi fi altfel decât tu cel adevărat. Întâlnesc oameni care-mi spun după concerte că nu au mai plâns sau râs demult aşa cum s-a întâmplat în seara respectivă. Că au deschis cutii demult sigilate în inimă. Că brusc au găsit o explicaţie simplă la o întrebare de demult. Că li s-a mai vindecat o rană. Eu mă fac mică şi mă bucur cât toată Luna şi mă emoţionez şi mai tare şi plâng şi râd cu ei şi-i iubesc ne­con­diţionat pentru că-şi dau voie să simtă. A fi întreg şi bun şi blând e greu într-