Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oţelul - CFR 1-1 / Paszkany: "Arbitrul ne-a anulat un gol valabil"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 octombrie 2010 ·

Arbitrul Istvan Kovacs a făcut praf meciul Oţelul - CFR. Mai întâi a anulat aiurea un gol reuşit de Traore, apoi l-a aliminat uşor pe atacantul ivorian

Împinsă de la spate de un stadion aproape plin, Oţelul a construit prudent şi şi-a trecut în cont primele ocazii. Campioana nu s-a grăbit să atace. A preferat să arunce mingi lungi către înaltul Traore. Acesta a izbutit să-i ia faţa lui Grahovac la o centrare venită de pe dreapta, a confiscat balonul şi l-a trimis în poartă, dar arbitrul a anulat golul, considerând că a fost fault în atac. După pauză, Cîrţu a fost trădat de elevul său preferat, Ionuţ Rada. Fundaşul a uitat să-l blocheze pe Iorga, iar gălăţeanul a şutat ca din tun direct sub transversala lui Stăncoiu! Traore a lovit bara, după care a primit uşor cel de-al doilea galben. Oţelul l-a pierdut şi ea imediat pe Giurgiu, două pentru cumul de galbene, însă campioana nu s-a bucurat prea mult de restabilirea echilibrului numeric întrucât Veloso a văzut şi el roşu. Finalul a fost dramatic. Peralta egalat pentru CFR în chiar ultimul minut cu o lovitură de cap!

Paszkany: "A fost viciere de rezultat"

După meci, patronul CFR-ului a acuzat dur prestaţia arbitrului Istvan Kovacs. "Meciul a fost unul de luptă, dacă nu ar fi fost stricat de arbitru, care a condus partida cu două unităţi de măsură. A fost viciere clară de rezultat. Golul lui Traore a fost unul regulamentar şi eliminarea aceluiaşi Traore a fost gratuită. Atacantul nostru a fost vânat tot meciul. Totul a fost premeditat, pentru noi vine meciul cu Dinamo", a tunat Paszkany. Preşedintele ardelenilor nu a fost la fel de dur cu arbitrul, subliniind mai mult dăruirea de care au dat dovadă jucătorii antrenaţi de Sorin Cîrţu. "Arbitrul n-a avut o zi prea bună e clar, a enervat jucătorii. A făcut multe greşeli în defavoarea noastră. La Traore n-a fost fault şi nici nu trebuia să-i dea al doilea galbe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Zonele aflate sub alertă meteo de vijelii, în timp ce este cod roșu de caniculă în București și șase județe. Prognoza meteo, actualizată

HotNews acum 6 minute
Șase județe și București se află astăzi, 22 iulie, sub cod roșu de caniculă. Tot astăzi, de la ora 12.00, intră în vigoare și o alertă meteo cod galben de instabilitate atmosferică. Este vizată aproape toată partea de est a țării, inclusiv zone care

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 51 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

OMV Petrom a achiziționat nava de foraj cu care va explora zona Mării Negre din Bulgaria

HotNews acum 53 minute
OMV Petrom și NewMed Energy Balkan, subsidiară a companiei israeliene New Med Energy, a anunțat marți contractarea navei pentru forarea a două sonde de explorare offshore în Marea Neagră, în largul Bulgariei. Contractul a fost atribuit către Noble C

Peste 80 la sută dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate în stadii avansate de boală/ Studiu unic în România realizat la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara

News.ro acum 11 minute
Cancerul pulmonar continuă să ocupe în România primul loc ca mortalitate, atunci când este vorba despre o boală oncologică, şi locul al doilea ca incidenţă. În fiecare an, în România sunt depistate peste 12.000 de noi cazuri de afecţiuni oncologice

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 7 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

România, locul 10 la Campionatul Mondial de Polo, în ciuda unei reveniri incredibile în fața Japoniei

Gazeta Sporturilor acum o ora
Naționala masculină de polo a României a terminat Campionatul Mondial pe locul 10, după o înfrângere la limită în fața Japoniei, 19-20 (16-16). La finalul celor 4 reprize, scorul era 16-16, iar asiaticii s-au impus în urma unei runde de penalty-uri.

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°