De mai bine de 20 de ani locuieste in capitala Frantei, de unde seara de seara transmite catre Bucuresti stirile internationale si actualitatea culturala franceza, din studioul Radio France International. Dupa aproape un deceniu, Matei Visniec a reusit sa invinga spiritul conservator si uneori rigid al francezilor, impunandu-se cu o dramaturgie marcata de o uluitoare originalitate: absurd, ironie, gravitate, vizionarism si, nu in ultimul rand, poezie. S-a impus si in Romania, dupa ce ani de zile piesele i-au fost cenzurate necrutator. Anul acesta, piesa lui "Despre senzatia de elasticitate cand pasim peste cadavre" a fost nominalizata de Uniter, iar romanul "Sindromul de panica in Orasul Luminilor" s-a epuizat din librarii. Un interviu pe malul Senei, cu cel mai jucat dramaturg roman in viata.
La Radauti, intr-un colt de rai
- Locuiti la Paris. Cum e viata in capitala Frantei, pentru un intelectual roman? Va simtiti acasa, v-ati gasit locul?
- Am venit la Paris cand aveam 31 de ani si acum am 54. Cea mai mare parte a vietii mele adulte a fost traita aici, in Franta. Viata franceza m-a luat foarte repede pe sus. Intr-un mod ciudat insa, fara sa ma rupa de Romania. Fiind jurnalist de radio si lucrand pentru posturi romanesti, pentru BBC in 88, 89, apoi pentru RFI, am continuat sa vorbesc romaneste, chiar daca subiectele nu erau romanesti. In acelasi timp, am ramas un autor roman, continuu sa public si sa fiu jucat in Romania. Am dubla cetatenie si ma simt foarte bine in acest triunghi echilateral, format de orasele care au contat in existenta mea: Radauti, locul copilariei mele, Bucuresti, orasul in care mi-am trait inceputurile literare, si Paris, orasul in care mi-am gasit implinirea ca artist. Romania e aproape, la 2 ore si jumatate in avion. Ma intorc des la Radauti. Orasul acesta ramane pentru mine un far, un colt de rai, fata de
