Cel mai în vârstă actor din România, Senkalszky Endre, continuă să-i facă pe spectatori să vibreze pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Senkalszky Endre spune că secretul longevităţii sale este tocmai pasiunea pentru teatru. După 70 de ani şi peste 200 de piese nu a obosit deloc şi speră să prindă suta de ani tot pe scenă.
„Nu ştiu cum va arăta teatrul viitorului, dar mă simt responsabil pentru cel prezent", spune la cei 96 de ani ai săi Senkalszky Endre. Actorul născut la Cluj-Napoca, la 2 octombrie 1914, a urcat întâia oară pe scenă la 15 ani. „Erau alte vremuri, pe atunci. Nu exista o şcoală de teatru, erau în schimb foarte mulţi actori amatori, tineri şi talentaţi", îşi aminteşte Senkalszky. Atunci s-a înscris în trupa de teatru a Tinerilor Catolici. „A fost o şcoală bună pentru mine. În acea vreme am prins gustul teatrului, am crescut odată cu rolurile pe care le-am jucat", adaugă actorul.
„În 1933, la 19 ani, am primit rolul principal în piesa «Bătrânul nemernic», a lui Mikszath Kalman. La premiera din Cluj-Napoca a fost prezent şi Kadar Imre, directorul Teatrului Maghiar de Stat sau Thalia, cum se chema atunci. După spectacol, ţin minte că a venit la mine şi mi-a propus să mă angajeze la teatru", spune Senkalszky.
În piesa „Richard al III-lea“, pe scena Teatrului Maghiar de Stat
„Nu eram copt suficient"
Cu toate că, în acea perioadă, visul oricărui tânăr care aspira să cucerească lumea urcând pe scenă era să ajungă la un teatru de renume, Senkalszky a refuzat oferta. Nu se simţea pregătit. „Nu eram copt suficient. Aş fi făcut faţă, însă doar atât. Visul meu era să urc pe scena Teatrului Maghiar de Stat, dar am preferat să am răbdare. Timpul a demonstrat că am făcut alegeri corecte în viaţă", explică actorul.
În 1935 s-a înscris la o şcoală particulară de teatru, condusă de Hetenyi Elemer, un