O nouă erupţie a vulcanului Merapi pune în stare de alertă autorităţile din Indonezia. Astăzi, vulcanul a început să erupă din nou. Un alt vulcan, Anak Krakatau, s-a "trezit" şi a determinat autorităţile să ridice gradul de alertă în jurul acestuia. Gradul de alertă a fost ridicat pentru alţi doi vulcani, Karangetang (Insula Siau) şi Ibu (Insula Halmahera). Sursa: REUTERSSursa: REUTERSSursa: REUTERS
1 /.
Marţi dimineaţă, vulcanul Merapi a început să erupă după o pauză de aproape patru ani. Peste 40.000 de persoane au fost evacuate. Au existat şi victime, în urma primei explozii: 38 de persoane au murit. Astăzi, Associated Press a anunţat că norii de cenuşă fierbinte au coborât pe pantele sudice şi estice ale vulcanului.
Este cea de-a patra erupţie a vulcanului. În noaptea de vineri spre sâmbătă, forţa erupţiei a speriat mii de locuitori care se aflau în zonă. Poliţiştii şi soldaţii care se aflau în perimetrul evacuat au fugit şi ei. Erupţia de vineri noapte a fost chiar mai puternică decât prima, care a avut loc marţi, iar specialiştii avertizau că sub crater se află o cantitate mare de magmă şi se aşteptau noi erupţii.
MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Indonezia, sub apă şi foc VIDEO evz.roVezi mai multe A treia erupţie a vulcanului Merapi, din Indonezia VIDEO evz.roVezi mai multe Sute de morţi în Indonezia, după tsunami
Pentru că în urma erupţiei de vineri noapte materia incandescentă a fost aruncată la 20 de kilometri distanţă de crater, vulcanologii au sfătuit autorităţile să extindă perimetrul de siguranţă de la 10 kilometri, la 20 de kilometri de crater.
Alţi trei vulcani ameninţă să erupă
La est de insula Java, vulcanul Anak Krakatau a început să arunce în aer cenuşă şi roci incandescente. Locuitorii din zonă au fost avertizaţi să menţină o distanţă de siguranţă de cel puţin doi kilometri de crate