Primarul Sorin Oprescu a participat la recepţia carosabilului de pe Aviatorilor şi C-tin Prezan, edilul declarându-se mulţumit că circulaţia rutieră în aceasta zonă se va desfăşura în condiţii de siguranţă, mai ales că B-dul Aviatorilor nu a făcut obiectul vreunei reabilitări în ultimii 30 de ani.
„Este o mare mulţumire că zona aceasta, în care nu s-a mai intervenit de foarte mult timp, şi-a găsit rezolvarea. Din anul 2000 se tot discuta la Primărie despre asta. Au mai rămas de terminat bretelele, care, aşa cum s-a stabilit, vor fi refăcute cu piatră cubică, în măsura în care ne va permite vremea, chiar în acest an. Restul de piatră cubică va merge în Piaţa Charles de Gaulle de îndată ce se vor finaliza lucrările la parcarea subterană care se va face acolo. De asemenea, o parte din piatra cubică va fi montată şi în Centrul Istoric, după ce se vor pune utilităţile pe toate străzile de acolo”, a declarat, duminică, primarul general Sorin Oprescu.
Bulevardul Aviatorilor a fost cuprins în programul „Lucrări de reabilitare a sistemului rutier 2010”, lucrări care au demarat în data de 17 mai 2010, în baza unei autorizaţii de construire în regim de urgenţă. A fost nevoie de acest lucru, din cauza stării de degradare avansată a carosabilului, care punea în pericol siguranţa circulaţiei.
La inceputul lunii iunie, Primaria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Străzilor, a obţinut acordul de principiu de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional pentru a turna mixtura asfaltică pe calea de rulare B-dul Aviatorilor- P-ţa Charles de Gaulle-B-dul M. Eliade-B-dul C-tin Prezan.
La inceputul anilor 2000 s-a încercat rebilitarea B-dului Aviatorilor de mai multe ori, însă proiectul a fost respins la faza de Autorizaţie de Construire din diverse motive, printre care lipsa fondurilor sau necesitatea PUZ-ului zonei şi aprobarea acestuia. În anul 2