Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reporter CNN în căutarea lui Dracula la Cetatea Poienari: Castelul nu este decât o capcană turistică

Publicat in Adevarul, duminică 31 octombrie 2010 ·

Ruinele castelului Poienari sunt aşezate pe un vârf de munte cu o panoramă, care nu se mai termină, spre nişte chei adânci, stânci de coloare gri-cărbune şi izvoare de munte, scriu jurnaliştii de la CNN care au venit în România pentru a vizita cetatea lui Dracula.

"Este un paradis natural, dar noi nu am făcut această călătorie la castel doar pentru o privelişte minunată", precizează Aaron Cooper, autorul materialului, încă de la început. "Vizitatorii vin pentru legătura cu faimosul vampir Dracula".

După publicarea faimoasei cărţi a lui Bram Stoker, în 1897, şi a filmelor care au urmat, "lumea" a privit Transilvania (situată în centrul modern al României) ca fiind casa "Contelui Dracula".

Potrivit CNN, există puţin adevăr în povestea lui Stoker, care nu a vizitat niciodată Europa de Est, "însă faimosul său personaj este bazat, în parte, pe povestea unui prinţ real din secolul al 15-lea".

Vlad Dracula a trăit între 1431 şi 1476 şi a domnit în Valahia, "care este de fapt în sudul Transilvaniei". "Ca lider militar, el a fost un erou pentru poporul său, beneficind de un loc la Muzeul Militar Naţional din România".

În alt muzeu "Dracula" apare ca un titlu aparţinând cavalerilor ordinului dragonului, a căror misiune era să apere creştinismul. "Documente semnate cu titulatura de Vlad Dracula încă există", mai scris Aaron Cooper, amintind şi de pseudonimul de Ţepeş, care vine de la pedeapsa capitală pe care domnitorul român o aplica celor care făceau fărădelegi.

În continuare, jurnalistul scrie că i-a fost destul de greu să ajungă la Cetatea Poienari, pentru că nu este pe un traseu turistic principal. "Transportul public este rar, iar cel mai apropiat oraş turistic, Braşov, este la câteva ore distanţă".

Pentru a ajunge la Poienari, echipa de la CNN a fost nevoită să apeleze la un "prieten" cu maşină al fe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 6 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 5 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 7 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 5 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°